Pentru handbalul nostru, luna decembrie înseamnă deja de mulţi ani naţionala feminină de senioare ; e singura echipă feminină de la jocuri sportive care ne mai face să ne măcinăm sufleteşte cu ocazia turneelor finale. Ani de-a rândul ne-am pus speranţe, am visat chiar la un titlu mondial, dar am rămas cu câte un loc pe podium la Mondial respectiv European.
De ceva vreme parcă ne-a picat elanul şi nu ne mai aşteptăm la minuni. E cazul ca şi pentru acest Euro 2014, care se apropie, să nu ne repezim la sertarul cu epitete, chiar dacă tricolorele au învins Germania de două ori la ea acasă în “repetiţiile” din week-end-ul trecut.
Antrenorul Gheorghe Tadici vede echipa între primele 8 la turneul din Croaţia şi Ungaria, pariorii anticipează un loc 9 pentru Neagu&co, care de doi ani s-a „abonat” la poziţia a 10-a a turneelor finale.
De data asta nimeni nu mai e entuziast, dat fiind şi traseul pe care ar trebui să-l parcurgă naţionala noastră. E o jumătate de „tablou” în care întâlnim cele mai titrate naţionale ale ultimilor 20 de ani, Norvegia şi Danemarca; biletele pentru grupa principală s-ar putea asigura dintr-o victorie cu Ucraina, dar şi aici trebuie muncit serios. În cazul accesului în faza a doua, ne-am duela cu echipe ce ne-au incomodat frecvent şi ne-au provocat şi deziluzii: Polonia (care ne-a eliminat la turneul final mondial de anul trecut), Rusia şi Spania (de unde poate ieşi orice rezultat) şi nelipsita… Ungaria (de această dată aflată pe propriul teren)!
Singurul avantaj pare să fie (din nou) apropierea geografică de ţară şi posibilitatea atragerii unei galerii numeroase. La Debrecen, vom avea meciuri din două în două zile într-o sală modernă pe care merită să o vizitaţi. Dacă nu o apucaţi, vă vom ţine la curent cu relatări şi cronici din ceea ce pare cel mai greu turneu final al ultimilor ani pentru România.
„Calendarul” jocurilor grupei B (ora României):
07.12.2014, ora 18,15: Norvegia-ROMÂNIA
07.12.2014, ora 21,30: Danemarca-Ucraina
09.12.2014, ora 19,15: ROMÂNIA-Danemarca
09.12.2014, ora 21,30: Ucraina-Norvegia
11.12.2014, ora 19,15: ROMÂNIA-Ucraina
11.12.2014, ora 21,30: Norvegia-Danemarca
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.