Dembo, încrezător înaintea meciului cu UTA: „E greu, dar nu imposibil”


Emerich Dembroschi e convins că ACS Poli poate trece luni de UTA, asta deși noul club al Timișoarei se află încă în plin proces de organizare. Fosta legendă a Politehnicii și-a adus aminte de duelurile cu „Bătrâna doamnă” pe care le-a trăit ca jucător și spune că îi pare rău că ambele centre de tradiție ale fotbalului vestic au ajuns să se dueleze în anonimatul ligii secunde.

Emerich Dembroschi consideră că ACS Poli poate obține victoria în confruntarea de luni, cu UTA, în ciuda stării mai mult decât confuze pe care încă o traversează noul club al orașului. „UTA e una dintre echipele pretendente la primele locuri. Noi suntem încă în curs de organizare. Se știe că e o rivalitate de moarte între cele două orașe, așa a fost întotdeauna, din 1964, când Politehnica a retrogradat din cauza UTA-ei. E un meci greu, dar nu imposibil de câștigat. În acest moment, noi putem bate pe UTA cu două arme: autodepășire și șansă. Noi încă nu știm încă o formulă de echipă, dar orice început e greu. Important e că am pornit, iar pe parcurs să încercăm să mai găsim câțiva jucători buni. Cred că turul va fi mai greu, dar în retur se va intra în făgașul normal”, a declarat Dembo.

„Eroul de la Guadalajara” și-a amintit de duelurile cu UTA pe care le-a trăit ca jucător, spunând că în perioada în care a evoluat la Bacău, arădenii n-au avut viață ușoară cu echipa sa. „Ca jucător, am prins UTA când era campioană, pe vremea când evoluam la Bacău. Acolo i-am prins de fiecare dată, nu scăpau la Bacău. Am jucat două meciuri și pentru Poli împotriva UTA-ei. Îmi amitesc că la unul dintre ele, arădenii veniseră din Italia direct la meci. Am zis atunci că-i batem pe ăștia fără probleme. Am făcut însă 1-1. Îmi mai amintesc de o victorie tot aici, la Timișoara. A fost 2-1, iar Roșca a dat golul victoriei în minutul 90”, a povestit Dembo.

Fosta legendă a Politehnicii e mâhnit de faptul că Timișoara și Aradul au ajuns să se dueleze în eșalonul secund. „UTA a fost o echipă bună și e păcat că și ei sunt unde sunt. La un moment dat, noi îi depășisem cu mult, eram în Champions League, iar ei nu erau nicăieri. Acum suntem iarăși unii lângă alții, ca să ne scoatem ochii”, a mai spus Dembo.

Emerich Dembroschi nu consideră că înfrângerea din Cupa României, de la Pâncota, i-ar putea împiedica pe elevii lui Vali Velcea să facă un meci bun împotriva UTA-ei. „Sunt meciuri greu de abordat. Aceste echipe de la sate, în momentul în care simt că ți-e puțin frică sau că ești dezorganizat, se urcă pe tine, joacă la intimidare. E și concentrarea mai slabă. Dar cred că înfrângerea de la Pâncota nu e un impediment pentru a juca bine cu UTA”, a conchis fostul mare internațional.

About Gabriel Toth

Leave a Reply