ASU Politehnica așteaptă startul returului unui campionat de la care speră să îi aducă promovarea în Liga a III-a, din a doua încercare. Banderola de căpitan a fost preluată din acest sezon de Leonard Naidin, un fotbalist cu 128 de meciuri la activ în prima divizie. Veteranul din lotul alb-violeților speră să-și tragă după el mai tinerii săi colegi spre ligile superioare, cu speranța că va mai prinde măcar un meci cu Politehnica în prima divizie.
Pentru ASU Politehnica începe mâine un retur infernal, în condițiile în care distanța față de a doua clasată, Ripensia Timișoara, e doar de un punct. Leonard Naidin speră însă ca la cele 17 jocuri de campionat rămase pentru echipa sa să se adauge și cele două de baraj (dacă duelul decisiv pentru promovarea în Liga a III-a se va disputa în două manșe, așa cum spuneau recent conducătorii FRF).
„Eu sper să avem 19 meciuri, cu cele două de baraj. Cred că ne-am pregătit foarte bine şi sper să o arătăm sâmbătă. Am transferat exact ceea ce ne trebuia. Nu am transferat la număr. Cum spunea şi domnul profesor, cred că a început să se închege un grup unit. Echipa se prezintă bine, am încredere mare în colegii mei şi cred că ne putem atinge obiectivul. Cu toţii ne dorim să promovăm în Liga a III-a şi, așa cum scrie pe fulare, nu ne vom opri aici”, spune Naidin.
Deși a ajuns la 35 de ani, iar în urmă cu câteva luni îl bătea chiar și gândul retragerii, Naidin speră să mai prindă măcar o dată trenul primului eșalon. De această dată, împreună cu ASU Politehnica. „Eu am 35 de ani acum. Sper ca a 36 să joc în C, la 37 în B, iar la 38 să mai prind câteva meciuri în A și apoi mă pot lăsa. Cred că e un drum pe care multe echipe ar trebui să îl urmeze, un drum curat. Am făcut o echipă foarte bună şi cred că dacă vom promova în acest an, o vom putea face şi la anul. Sincer, eu am vrut să mă las, dar simt că încă mai pot. Poate nici nu mă lasă ceea ce vine din spate”, a mai spus Naidin.
Primul meci oficial pentru ASU Politehnica în 2015 va avea loc mâine, de la ora 15, pe stadionul „Știința”, în compania campioanei din sezonul trecut, CS Ghiroda. Iată cum arată programul complet al primei etape din retur:
Mâine, ora 11
Progresul Gătaia – Voința Mașloc
Unirea Sânnicolau Mare – AS Peciu Nou
CS Giroc – Ripensia Timișoara
Timișul Șag – Marcel Băban Jimbolia
CFR Timișoara – CS Dumbrăvița
Mâine, ora 15
Cocoșul Orțișoara – Flacăra Făget
ASU Politehnica – CS Ghiroda
Pobeda Dudeștii Vechi – Auto Timișoara
Progresul Racovița – AS Murani
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.