CSU Poli va primi miercuri vizita campioanei HCM Constanța, în ultimul joc oficial al anului 2012. Handbaliștii alb-violeți vor avea o ultimă șansă de a se revanșa în fața publicului și a conducerii, la capătul unui tur mult sub așteptări.
După dușul rece de la Cluj, handbaliștii de la CSU Poli încearcă marea cu degetul în compania campioanei en titre, HCM Constanța. Trupa lui Gligore Czari, măcinată de accidentări și cu moralul la pământ după eșecul rușinos de pe terenul ultimei clasate are șansa reabilitării în fața propriului public, la finele unui tur de campionat dezamăgitor.
Departe de locurile europene, cu un joc ce scârțâie, fără soluții pe extreme și în defensivă, CSU Poli pare a fi, cel puțin la prima vedere, pradă ușoară pentru formația ce a dominat hanbalul românesc în ultimul deceniu. Cu toate acestea, alb-violeții speră să realizeze o nouă surpriză de proporțiile celei din primăvară, atunci când au stricat sărbătoarea constănțenilor, smulgând o remiză, 24-24 pe malul mării.
Istoria confruntărilor directe din ultimii ani de la Timișoara e însă net favorabil Constanței. Ultimele două întâlniri disputate în sala „Constantin Jude” au fost decise cu greu, precedenta victorie a „marinarilor”, 21-19 în ianuarie, venind după un final extrem de tensionat, cu decizii controversate ale arbitrilor ce au favorizat gruparea dobrogeană.
Iată rezultatele înregistrate în ultimele cinci dueluri dintre CSU Poli și HCM Constanța disputate la Timișoara:
21 ianuarie 2012 Poli – Constanța 19-21
2 octombrie 2010 Poli – Constanța 28-30
13 septembrie 2009 Poli – Constanța 23-35
10 decembrie 2008 Poli – Constanța 24-27
24 februarie 2008 Poli – Constanța 22-31
Întâlnirea dintre CSU Poli și HCM Constanța se va desfășura miercuri, cu începere de la ora 17, în sala „Constantin Jude”. Meciul va fi condus de o brigadă din Târgoviște, compusă din Robert Harabagiu și Silviu Stănescu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.