
CSU Poli va avea parte de o nouă partidă dificilă pe teren propriu. Duminică după-amiază, elevii lui Nedeljko Vuckovic vor primi vizita vicecampioanei en titre Știința Bacău, formație proaspăt calificată în turul 3 al Cupei EHF.
CSU Poli încearcă să își păstreze intact recordul de pe teren propriu și să învingă vicecampioana la zi a României, Știința Bacău. Gruparea moldavă nu are parte de un start foarte bun de sezon, având aceeași linie de clasament cu cea a timișorenilor (3 victorii și 2 eșecuri), însă un moral bun, după calificarea în turul 3 al Cupei EHF, în dauna suedezilor de la Ystads IF.
„Va fi un meci foarte greu. Am vizionat astăzi meciul lor cu Suceava. În prima repriza au jucat mai slab, dar apoi și-au revenit. Noi ne vom pregăti însă cât putem de bine, și-a revenit și Fenici după ușoara sa accidentare și așteptăm meciul de duminică. O victorie ne-ar apropia chiar de Constanța. Echipa noastră a crescut foarte mult, nu mai suntem ca acum un an sau doi. Putem bate pe oricine. Am tot spus, nu îmi e frică de niciun adversar din România, ci doar de băieții noștri”, a declarat antrenorul Nedeljko Vuckovic.
Tehnicianul sârb e convins că dacă elevii săi se vor apăra așa cum știu mai bine încă din primul minut, vor avea un cuvând greu de spus în partida de duminică. „Băieții sunt conectați, s-au pregătit serios toată săptămâna. Acest meci ne va arăta exact unde suntem și ce trebuie să mai remediem în pauza competițională ce urmează. Cred că dacă vom începe cu o apărare bună, vom câștiga. Bacăul are o echipă echilibrată, cu jucători ca Novanc, Ghiță, Georgescu sau Rotaru. Sunt mulți jucători de lot național acolo, dar și noi avem o echipă valoroasă”, a mai spus Vuckovic.
Partida CSU Poli Timișoara – Știința Bacău va avea loc duminică, de la ora 17, în Sala „Constantin Jude”. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport 2.