ASU Poli a reușit, în această iarnă, să-și asigure serviciile unui jucător cu o experiență mult peste nivelul Campionatului Județean. Cristian Gălan, fundaș central în vârstă de 24 de ani, a ajuns pe „Știința”, după ce în prima jumătate a sezonului a fost căpitanul divizionarei C Flacăra Timișoara.

ASU Poli se va baza în retur pe Cristian Gălan, jucător ce în anii trecuți a cochetat cu ligile a doua și a treia. Fotbalistul născut pe 17 septembrie 1988 la Hunedoara a evoluat, în urmă cu câteva sezoane, la Poli II și a visat întotdeuna să joace în fața suporterilor alb-violeți, pe „Dan Păltinișanu”. O jumătate de dorință i se va îndeplini, în cele din urmă, în această primăvară.

„A văzut toată lumea ce se întâmplă la meciuri. Orice fotbalist care vine aici e convins de atmosfera creată de suporteri. Nivelul e cum e, dar fanii îl fac să crească. Eu am jucat câțiva ani la Poli II, dar n-am ajuns să joc în fața suporterilor pe Dan Păltinișanu. Nu e o problemă, o voi face acum, pe Știința”, ne-a declarat Gălan.

Chiar dacă e obișnuit cu un nivel mult mai înalt, trecând de-a lungul anilor pe la Poli II, FCM Reșița, Fortuna Covaci sau Flacăra Făget, Cristian Gălan rămâne modest și spune că nu se consideră vedeta echipei.

„Nu există vedete la echipă. Am fost căpitan la Flacăra, fiind printre cei mai vechi jucători ai echipei, dar m-am despărțit de ei și asta a fost. Sper să avem aici un parcurs bun, să câștigăm, să ne îndeplinim obiectivul, pentru că asta e cel mai important. Va trebui să batem meci de meci, doar așa putem promova. Suntem obligați să învingem Racovița în meciul direct, astfel ar mai rămâne două puncte diferență. Eu zic că și ei vor mai face pași greșiți și sperăm să putem profita atunci când va fi cazul”, ne-a mai spus Gălan.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani nu are probleme de integrare în lotul alb-violeților, mai ales că pe câțiva dintre ei îi cunoaște de pe vremea junioratului. „Mă înțeleg foarte bine cu ceilalți jucători de la ASU Poli. Cu unii dintre ei chiar am fost coleg la juniori, la generația 1988, unde am fost pregătiți de domnul Foale. Pe ceilalți abia acum încep să-i cunosc, nu am decât o săptămână alături de echipă”, a mai spus Gălan.

ASU Poli se pregătește zilnic, de luni până vineri, pe ambele baze sportive ale Universității Politehnica. Cristi Gălan e încântat de condițiile de antrenament, fiind de părere că  nicio echipă din Timișoara nu dispune, în momentul de față, de asemenea facilități.

„Condițiile pe care le avem nici nu le putem compara cu liga a V-a. Părerea mea e că sunt peste tot ce înseamnă fotbal în județul Timiș. Nici la ACS Poli nu sunt condiții peste ale noastre, pentru că nu dispun de atâtea terenuri cu nocturnă cum sunt la Baza 2. E bine momentan, am înțeles că vom primi și echipamente de antrenament. Deci nu cred că altundeva în oraș găsești condiții mai bune. Liga a III-a e moartă, putem vorbi despre fotbal de la Liga a IV-a în jos, din păcate”, ne-a spus Gălan.

Noul fotbalist al lui ASU Poli a ținut să le transmită și un mesaj suporterilor, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare în returul campionatului: „Le transmit să fie alături de noi. Cu ei în spate putem câștiga orice meci, ne dau forță și încredere”.

Leave a Reply