Chiar dacă la Timișoara cuvântul de ordine este – “dezamăgire”, ne vedem nevoiți să facem niște precizări, în calitate de suporteri.
Nu ne rămâne decât să felicităm sincer echipa și staful tehnic pentru devotamentul de care au dat dovadă, dar și pentru tăria de caracter pe care au avut-o în condițiile mai mult decât vitrege din acest campionat. Ei și-au făcut datoria, motiv pentru care le suntem recunoscători.
Temerile noastre s-au adeverit, din păcate. Druckeria a încercat în repetate rânduri (a și reușit de câteva ori) să-i pună față în față pe reprezentanții conducerii clubului și pe cei ai autorităților locale abilitate, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă Poli. În afară însă de acuze reciproce interminabile și promisiuni deșarte, nu am auzit nimic. Trăgând o linie, putem concluziona că nu s-a făcut mai nimic pentru salvarea echipei Politehnica Timișoara, care, deși promovată fotbalistic în prima ligă, nu poate evolua acolo din cauza unor probleme de ordin extrasportiv.
Mai toată lumea a tăcut mișelește, cu câteva excepții, așteptând să vadă ce se va întâmpla. Neimplicarea, pasivitatea și dezinteresul au dus la o capitulare necondiționată și injustă. Și iată, s-a întâmplat ca o (încă) o generație talentată, formată în majoritatea cazurilor din jucători autohtoni, bănățeni, așa cum ne-am dorit mereu, să ne plece de sub nas. În loc să se fi păstrat acest lot, care putea face față cu brio în prima ligă, s-a decis lăsarea lui de izbeliște, ca să se înfrupte iarăși niște pseudogranzi cu roadele muncii noastre.
Corect și civilizat ar fi ca reprezentanții conducerii clubului să admită că nu mai vor sau un mai pot să continue la Timișoara, să ne strângem mâna și să ne luăm adio, pentru că așa nu se mai poate. Le mulțumim cordial pentru performanțele obținute în anii precedenți, le suntem recunoscători pentru investițiile făcute, dar Poli trebuie să meargă înainte, iar în condițiile actuale nu are cum s-o facă. Vă cerem, în numele istoriei și pasiunii noastre, eliberați-o pe Poli și redați-ne înapoi măcar speranța că în viitorul apropiat va fi mai bine. Este clar pentru toată lumea că o epocă fotbalistică a apus la Timișoara. Cu bune, cu rele, a venit timpul despărțirii. Nu avem pretenția că suntem perfecți, dar nici dumneavoastră nu sunteți. Ne-am săturat să bâjbâim prin incertitudine, prin labirinturile promisiunilor neonorate, prin duplicitatea declarațiilor și prin neconcordanțele dintre vorbe și fapte.
Avem o singură pretenție – ca palmaresul, așa modest cum e, să fie cedat Institutului Politehnic, și implicit orașului și suporterilor timișoreni.
Asociatia Suporterilor Timisoreni Druckeria
1 Iunie 2012
Reabilitare Medicală says
Bravo! Obligatoriu inainte!
Dragos Miron says
adevarat si dureros…dar trebuie trecut la fapte ca vorbele nu rezolva nimic…trebuie atrasi investitori seriosi, care sa stie ce inseamna managenent in fotbal..
Preda Flaviu says
Din pacate pe mine ma doare tare ca a fost scoasa subventia la caldura si una dintre cauze e Poli Timisoara si banii dati catre echipa de la autoritatile locale. Imi pare rau dar nu mai avem sport timisorean si numai football? De la inceput Iancu a facut numai scandal si presiune la adresa municipalitatii ca sa ia bani, Solventul etc… Doar de asta a venit! Deci…voi chiar credeti ca omul asta va pleca de buna voie fara sa mai scoata niste bani de la timisoreni? De asta e echipa unde e…fiindca Iancu doreste doar bani si putin ii pasa de echipa sau de oras… Si voi va stresati din cauza unei afaceri private…TRIST!
Cristi Brancovan says
Poli e moarta ….. dar si Coltermul…. poti sa-l subventionezi cu oricat…nu se prelungeste decat agonia.
Pop Adrian says
De ce sa subventionezi ceva ce nu merge,ceva ce nu e profitabil?
Poli s-a demonstrat ca e viabila,e marca cea mai de pret a orasului, e un produs care se vinde…pacat ca nu exista interes pt ea.
Preda Flaviu says
Omule…tu esti intreg la cap??? Stii ce vb? Si eu sunt absolvent de Loga dar pe vremea mea parca stiam ce vb… Subventia e pt tine…ca sa platesti tu mai putin. Tu nu esti profitabil? Probabil… Preferam sa dea primaria bani catre noi decat pt Poli! Si lasa-ma cu marca…ne laudam cu faptul ca pe vremea lui Stefan cel Mare Ripensia ii batea pe turci si Poli e continuatuarea, nu? Cu ce ma incalzeste pe mine ca dau bani la Iancu in loc sa dea la handball, basket si volley??? Sporturi MUNICIPALE nu afaceri private! Macar plateam eu mai putin pe caldura….
Lucien Adrien Todutz says
intr'adevar, cum probabil nici echipa de fotbal nu reprezinta un interes general, nici subventia ta de incalzire nu e de interes general, caci nu se restrange asupra intregului oras, ci doar asupra voastra care primiti incalzire de la Colterm… fara suparare, dar asa e… e un interes de ordin privat al unei anumite cadegorii de timisoreni, daca tot aduceai atat aminte… numai bine!
Virgil Viliga says
cine investeste in footbal , investeste see you scopuri ascunse, uni pt faima, alti spala bani, nimeni nu investeste pentru performanta, pt oras, actuala poli are 3-4 antrenori care vor sa faca performanta, restu sant pt cauze financiare si nu ai intereseaza ca copilul nu poate alerga de la o poarta la alta , pe el il intereseaza cat de potent financiar este familia copilului, de aceea cei care pot alerga, sant apti medical nu au loc de cei care platesc locul de titular.
Luci Pătian says
cica au aparut astia de la gazprom prin oras, cine stie…
Alexandru Dan says
Sa vina red bull, nu gazprom
Luci Pătian says
cica au aparut astia de la gazprom prin oras, cine stie…
Ciprian Belu says
Comunicat super ok. OBLIGATORIU INAINTE!
arabu says
Felicitari celor care au compus acest comunicat. Este corect civilizat dar la obiect.