Cerasella Șerban, mulțumită de elevele sale după meciul cu UVT Agroland: „Fetele au jucat frumos, s-au dăruit”

© Emanuel Titus Iliesi

© Emanuel Titus Iliesi

CSU Politehnica reușit să se ridice la nivelul unui derby al Timișoarei în voleiul feminin și a opus o rezistență poate neașteptată favoritei la promovare UVT Agroland. Cu un lot mult mai neexperimentat, în care doar nou-venitele Jasmina Petromăneanț și Bianca Albăstroiu au cochetat cu Divizia A1, formația alb-violetă a fost aproape de a scoate măcar un punct din întâlnirea de ieri, din sala „Mircea Albu”.

Antrenoarea Politehnicii Timișoara, Cerasella Șerban, și-a felicitat elevele pentru dăruirea din meciul de ieri, în care s-au autodepășit în multe momente ale meciului.

„Agroland e o echipă cu jucătoare mult mai experimentate decât ale mele. Fetele noastre au jucat frumos, s-au dăruit nu au mai ținut cont că joacă împotriva celor de la Agroland. Într-adevăr, un joc plăcut, în care experiența a fost decisivă. Noi am stat prost la preluare, dar fiind abia primul meci, nu ne rămâne decât să mai lucrăm la omogenizarea echipei și să avem speranța că vom crește. Le mulțumesc spectatorilor, pentru că au venit în număr mare, și nu în ultimul rând țin să felicit ambele echipe, deoarece au oferit un spectacol frumos”, a declarat, la finalul jocului, Cerasella Șerban.

Antrenoarea formației alb-violete consideră că actuala formație a Politehnicii e mai competitivă decât cea din sezonul trecut, odată cu sosirile Jasminei Petromăneanț și Biancăi Albăstroiu, ambele de la Lugoj.

„Am o singură jucătoare cu experiență de A1, pe Jasmina Petromăneanț. Cealaltă jucătoare venită de la Lugoj (n.r. – Bianca Albăstroiu) e junioară, născută 1998, dar a evoluat foarte bine în acest meci. Ca nivel, putem spune că suntem un pic mai sus decât anul trecut, deoarece avem o jucătoare de Divizia A”, a declarat Cerasella Șerban, care le-a pierdut în vară pe Loredana Pașca, Maria Matei și Iovanka Demian, care au renunțat la activitatea competițională.

CSU Politehnica va avea o primă deplasare scurtă în acest campionat, săptămâna viitoare, pe terenul formației Pro Volei Arad.

About Gabriel Toth

Leave a Reply