UVT Agroland, învinsă la debutul în Divizia A1! În A2, Politehnica rămâne fără set pierdut

Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, a consemnat revenirea voleiului feminin timișorean în eșalonul de elită după o absență de 12 ani. A fost un debut cu înfrângere pentru UVT Agroland, întrecută cu 3-1 în deplasarea de la Știința Bacău. Gazdele, pregătite de longevivul Florin Grapă, și-au pus în valoare experiența superioară, în fața unei echipe […]
Reeditare după 14 ani! Timișoara și Clujul promovau împreună și în 2003

Voleiul feminin timișorean a revenit pe prima scenă după o absență de 12 ani, odată cu promovarea reușită de UVT Agroland. Fetele lui Bogdan Paul au obținut victorii pe linie în barajul organizat la sala „Constantin Jude”, reușind să învingă și ieri, în ultima zi, cu 3-1, pe Universitatea Cluj, într-un duel al promovatelor în […]
GALERIE FOTO | Experiența și-a spus cuvântul: UVT Agroland – CSU Politehnica 3-0

Returul Diviziei A2 de volei feminin a început cu un meci extrem de interesant, la sala „Constantin Jude”, întâlnirea dintre cele două reprezentante ale Timișoarei. UVT Agroland și CSU Politehnica s-au duelat, în fața unui public numeros și activ pentru acest nivel (aproximativ 300 de spectatori), iar liderul seriei și-a respectat statutul de favorită și […]
Volei feminin | UVT Agroland, de la agonie la extaz în derby-ul cu „U” Cluj; Victorie în trei seturi pentru CSU Politehnica

Cele două reprezentante ale Timișoarei din Divizia A2 de volei feminin au obținut victorii importante ieri, în meciurile susținute pe teren propriu, în urma unor jocuri extrem de disputate. În derby-ul primelor clasate, UVT Agroland a învins cu 3-2 pe Universitatea Cluj, după ce ardelencele au revenit de la 0-2 la seturi. În Circumvalațiunii, CSU […]
Volei feminin | Etapă dominată de derby-ul UVT Agroland – U Cluj; CSU Politehnica revine în Circumvalațiunii

Mâine se va consuma o nouă etapă în Divizia A2 Vest de volei feminin, cea cu numărul 5. O rundă în care capul de afiș e, fără doar și poate, duelul dintre UVT Agroland Timișoara și Universitatea Cluj, considerate principalele pretendente la promovarea în Divizia A1. Tot pe Bega se mai joacă mâine disputa dintre […]
CSU Politehnica, la al doilea succes consecutiv în minimum de seturi

Voleibalistele de la CSU Politehnica au bifat ieri, în sala „Mircea Albu” din Circumvalațiunii, al doilea succes consecutiv din Divizia A2. După victoria de săptămâna trecută, de la Arad, cu Pro Volei, a urmat un nou 3-0, de această dată mult mai disputat, în compania unei foste prim-divizionare, CSM Satu Mare. Fetele pregătite de profesoara […]
Cerasella Șerban, mulțumită de elevele sale după meciul cu UVT Agroland: „Fetele au jucat frumos, s-au dăruit”

CSU Politehnica reușit să se ridice la nivelul unui derby al Timișoarei în voleiul feminin și a opus o rezistență poate neașteptată favoritei la promovare UVT Agroland. Cu un lot mult mai neexperimentat, în care doar nou-venitele Jasmina Petromăneanț și Bianca Albăstroiu au cochetat cu Divizia A1, formația alb-violetă a fost aproape de a scoate […]
Mai greu decât se preconiza: CSU Politehnica – UVT Agroland 1-3

Divizia A2 Vest a început chiar cu meciul cel mai așteptat al toamnei pentru voleiul feminin de pe Bega, derby-ul Timișoarei. În fața unei săli „Mircea Albu” ticsite de lume și extrem de zgomotoase, UVT Agroland a câștigat „deplasarea” de la CSU Politehnica, însă mai greu decât era de așteptat. Fetele lui Bogdan Paul s-au […]
În alb-violet după 6 ani! Jasmina Petromăneanț va juca în A2 pentru CSU Politehnica

Mutare interesantă pe piața transferurilor realizată de divizionara secundă de volei feminin CSU Politehnica Timișoara. Gruparea alb-violetă și-a asigurat serviciile extremei Jasmina Petromăneanț, o jucătoare în vârstă de 20 de ani, care în ultimele două sezoane a evoluat în Divizia A1 pentru CSM Lugoj. Născută la Timișoara, pe 28 aprilie 1996, Jasmina Petromăneanț se întoarce […]
GALERIE FOTO: CSU Politehnica Timișoara – UVT Agroland Timișoara 3-0

Voleibalistele de la CSU Politehnica Timișoara au obținut o victorie cu 3-0 (-20, -22, -23) în fața concitadinei UVT Agroland, în ziua a doua a turneului play-off al Diviziei A2 Vest, pe care îl găzduiește la sala „Mircea Albu”. Prin victoria de astăzi, fetele pregătite de Cerasella Șerban și-au asigurat calificarea la barajul de promovare, […]