Campioana din C4, aplaudată pe „Dan Păltinișanu”! ASU Politehnica – Mama Mia 3-1

DSC_0336©-titusemanuel.ro20163456-x-2304ASU Politehnica a încheiat seria meciurilor de pe teren propriu din Liga a III-a cu un succes clar aseară, 3-1 cu Mama Mia Becicherecu Mic. Peste 3.000 de timișoreni au luat drumul stadionului „Dan Păltinișanu”, înfruntând o ploaie deasă, măruntă, sâcâitoare, pentru a-i aplauda pe campionii din C4. La mai puțin de 11 luni de la promovarea în eșalonul terț, formația pregătită de Sorin Brîndescu a reușit să mai urce o treaptă, până în liga secundă.

Apropierea vacanței de vară și lipsa obiectivului pentru ambele combatante și-au pus amprenta asupra jocului de aseară. ASU Politehnica și Mama Mia au oferit o primă repriză spectaculoasă, abordată cu garda jos, cu ocazii la ambele porți. În partea secundă, o dată cu trecerea timpului, ritmul partidei a mai scăzut, astfel că doar alb-violeții au reușit să se mai apropie periculos de poarta adversă, lovindu-se de inspirația portarului oaspeților, Alin Culda.

Așa cum s-a întâmplat și la precedentele jocuri de pe teren propriu, ASU Politehnica și-a creat un avantaj consistent încă de timpuriu, prin golgheterul ei din acest sezon, Alexandru Bădăuță. Nouarul polist a deschis scorul în minutul 13, atunci când a pus latul, în fața porții, la o minge centrată de pe dreapta de Vucea. O fază aproape trasă la indigo am consemnat cinci minute mai târziu, tot cu Vucea în rol de servant și Bădăuță la finalizare, însă de această dată și finalizarea în sine a smuls aplauze, vârful alb-violeților marcând elegant, cu călcâiul, pentru 2-0. Mama Mia a avut o tresărire de orgoliu, iar după câteva acțiuni promițătoare de atac, Denis Băban a marcat, în minutul 30, cu un șut superb, de la 25 de metri, direct în vinclul porții lui Fișteag.

În repriza secundă, ASU Politehnica și-a creat câteva șanse uriașe de gol, prin Bădăuță, Marin, Vucea sau Ghinescu, însă Culda a scos de fiecare dată. Portarul oaspeților n-a fost învins decât în minutul 90, din penalti, Sulea transformând de la punctul cu var și trecându-și astfel în cont primul gol în alb-violet.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Fișteag – Birău, Gălan (cpt.), Todorov, Taub – Bilia – Vucea, Marin, Țugui, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Peter, Stancu, Sulea și Codrea.

Mama Mia Becicherecu Mic (antrenor Cosmin Stan): Culda (cpt.) – Motreanu, Telescu, V. Luță, Centea, Bârză, Muscă, Băban, P. Niță, Jichici, Silaghi. Au mai intrat Negruț, Croitoru, Ștrango și Ov. Filip.

Sorin Brîndescu și-a lăsat staff-ul să vorbească

La finalul întâlnirii, solicitat fiind de reprezentanții presei, antrenorul principal, Sorin Brîndescu, s-a prezentat împreună cu întregul staff tehnic și administrativ. „Băieții sunt pe prim plan, dar în spatele lor sunt cei ce se află alături de mine. Cot la cot am muncit cu toții pentru această promovare, iar astăzi îi las pe ei să vorbească”, a spus Brîndescu, prezentându-i pe secundul Antonio Foale, antrenorul cu portarii Dragoș Picu, preparatorul fizic Remus Datcu, team-managerul Zoltan Feher și managerul sportiv Marius Cociu.

„A fost un sezon extraordinar, cu o muncă foarte, foarte grea, dar cu un final fericit. Am arătat cine e Poli, pentru că erau semne de întrebare. Noi suntem Poli, am avut cea mai bună echipă, nicidecum cea mai modestă, așa cum au declarat unii. E un vis împlinit, am reușit să promovăm din Liga a V-a până în Liga a II-a și, cu siguranță, nu ne vom opri aici. Cel mai greu moment din acest sezon a fost după meciul de la Filiași, dar prin profesionalism l-am gestionat destul de bine, ceea ce se vede acum”, a spus team-managerul Zoltan Feher.

Una dintre constantele acestui club, de-a lungul ultimilor ani, e Antonio Foale, cel ce a ocupat postul de antrenor principal înaintea implicării active a suporterilor la echipa de fotbal a UPT. Aflat și astăzi în staff-ul tehnic, în rolul de antrenor secund, Foale și-a putut stăpâni cu greu emoțiile. „Vă dați seama cât de bine mă simt lângă colegii mei. Emoțiile sunt prea mari ca să mai pot spune ceva! Mulțumesc colegilor, mulțumesc echipei, suporterilor, tuturor…”, a spus „Nea Toni”.

Sosit în vara anului trecut în echipa de conducere a clubului, Marius Cociu a înregistrat un succes la primul său an de activitate în cadrul unei echipe de seniori. „Îl cunoșteam foarte bine pe Sorin Brîndescu, e colegul și prietenul meu și știam că acolo unde e el, e o treabă serioasă. Mi-am dorit de la început promovarea, chiar dacă o șopteam, n-o declaram răspicat, iar poate unii m-au condamnat când am spus că nu avem drept obiectiv promovarea. Chiar nu am avut acest obiectiv, dar ne-am dorit promovarea. Am încercat să jucăm cât mai bine, o vom face până în ultima etapă, pentru că deși suntem promovați, trebuie să ținem steagul sus până la ultimul fluier din acest campionat. E o senzație deosebită, am spus întotdeauna că avem cel mai frumos public din țară. Emoții au fost și pe parcursul meciului cu Mama Mia, chiar dacă, matematic, suntem promovați. Purtăm un nume greu, Politehnica, avem în spatele nostru o instituție de învățământ deosebită, avem niște suporteri deosebiți, iar toate acestea ne obligă”, a spus mamagerul sportiv Marius Cociu.

Cel mai nou membru al staff-ului tehnic e Dragoș Picu. Antrenorul cu portarii care a mai activat la Timișoara, în echipa lui Dusan Uhrin, a savurat din plin promovarea în liga secundă alături de ASU Politehnica. „Cu toate că am venit spre finalul sezonului, am întâlnit un grup și un staff extraordinar. Băieții sunt fantastici. Sunt foarte fericit că am reușit această performanță cu acești oameni minunați și le mulțumesc pe această cale că m-au primit alături de ei”, a spus Picu, sosit la ASU Politehnica la mijlocul returului.

About Gabriel Toth

Leave a Reply