1925 Poli învinge concitadina Kadima cu 2-0, într-un meci disputat pe stadionul „Banatul” (pe locul căruia se află actuala arenă CFR). Ambele goluri au fost marcate după pauză, de Guga, presa vremii spunând că „studenții” s-au impus mult mai clar decât o arată scorul în fața echipei comunității evreiești. Iată și cele două formații:
Poli: Pitea – Neamțu, Câmpeanu, Sepi, Moșoiu, Roșca, Vancu, Gherga, Chiroiu, Guga, Corean.
Kadima: Kirek – Rosenberger, Fodor II, Roth, Friedmann, Bleyer, Sebök, Kohn, Ensell, Teszler II, Fischer.
1956 Știința se deplasează la Reșița, pentru un amical cu localnica Metalul. A fost 2-1 pentru „studenți”, prin golurile marcate de Gârleanu (min. 2) și Dinulescu (min. 7). Unica reușită a formației de pe Bârzava a venit abia în minutul 89, când Munteanu a transformat o lovitură de pedeapsă. Iată cum au arătat cele două formații:
Metalul Reșița: Zarici – Chirilă, Munteanu, Potoceanu – Davidescu, Apro – Idajduc, Iovan, Urcan, Seleș, Jojart. Au mai intrat Purcică și Mioc.
Știința Timișoara: Curcan – Zbârcea, Brânzei, Florescu – Cojereanu, Nicolin – Gârleanu, Tănase, Ciosescu, Dinulescu, Boroș. A mai intrat Uțu.
1978 Poli Timișoara obține o victorie importantă, 2-0 pe teren propriu, cu FC Constanța. 18.000 de spectatori au aplaudat reușitele lui Volaru, din minutul 44, și Dembroschi, din minutul 70, în urma unui penalti. Iată cum au arătat cele două formații:
Poli Timișoara: Bathori – Vișan, Păltinișanu, Mehedințu, Barna – Dembroschi, Lața, Șerbănoiu – Anghel, Volaru, Cotec. Au mai intrat Iuga și Giuchici.
FC Constanța: Sărăcin – Mustafa, Antonescu, Bălosu, Turcu – Petcu, Livciuc, Drogeanu – Buduru, Peniu, Mardale. A mai intrat Ignat.
1996 Poli, pe atunci încă divizionară secundă, primea vizita unei formații (încă) puternice a României, Universitatea Craiova, în 16-imile de finală ale Cupei României. A rezultat un joc spectaculos, în care timișorenii s-au trezit însă prea târziu. Craiova avea 3-0 în minutul 60, după reușitele lui Gabi Popescu (min. 6) și Jerry Gane (min. 40 și 60). La pauză, Costică Rădulescu îl introdusese, în locul lui Sandu Rocco, pe Mugur Gușatu, craiovean de origine, însă prea puțin folosit de-a lungul timpului la Universitatea, proaspăt readus în țară de la gruparea austriacă DSV Leoben. Avea să fie primul său joc oficial în alb-violet, el reușind să marcheze două goluri prin care a reaprins speranța în rândul celor 18.000 de spectatori, în minutele 71 și 80. Poli avea să piardă în cele din urmă meciul, cu 2-3, dar să câștige un idol: „Guși-gol”. Iată cele două formații:
Poli Timișoara: Țurcaș – Contra, Macavei, Pelici, Stoicov – Contescu, R. Sandu, Vlaicu, Kovacs – Săvoiu, Băban. Au mai intrat Gușatu și Bărbosu. Pe bancă: Pârva – Trandu, R. Ivan.
Universitatea Craiova: Arcanu – Mogoșanu, N. Zamfir, Papură, Ganea – Cristescu, R. Niculescu, O. Stângă, G. Popescu – Craioveanu, Gane. A mai intrat A. Călin. Pe bancă: Vodă – Pigulea, Ungur, Buia.
2010 Poli Timișoara a început șovăielnic sezonul de primăvară, cu o victorie chinuită, obținută în cel de-al cincilea minut de prelungire, în fața lui Poli Iași. Moldovenii au deschis scorul pe „Dan Păltinișanu” în minutul 7, prin Georgian Păun. Alb-violeții au alergat apoi după egalare, pe care au reușit-o în minutul 58, prin Cosmin Contra. Golul victoriei a venit în minutul 90+5, atunci când Goga l-a învins pe Pleșca cu un șut superb, din afara careului. Iată și cele douăî garnituri:
Poli Timișoara: Pantilimon – Bonfim, Luchin, Mera, Sepsi – Bourceanu, Alexa, Kozak – Goga – Chiacu, Parks. Au mai intrat Contra, Mejia și Curtean.
Poli Iași: Pleșca – B. Străuț, Mihajlov, Straton, Costache – Ad. Ilie, A. Ionescu – Bujor, Negru, Păun – V. Badea. Au mai intrat Buhuși, Cr. Constantin și Bârlădeanu.
2011 Poli Timișoara avea parte de un meci greu și un an mai târziu, când primea vizita unei alte formații aparent la îndemână, Gaz Metan Mediaș. Tot oaspeții au deschis scorul, prin Doru Dudiță, în minutul 49. Egalarea a venit însă rapid, prin Goga, în minutul 55. Avea apoi să își intre în rol Ianis Zicu, aurot al unei „duble” în minutele 62 și 76, prin care alb-violeții și-au adjudecat victoria. Iată cele două formule:
Poli Timișoara: Pantilimon – Scutaru, Luchin, Ghionea, Sepsi – Goga, Alexa, Cisovsky, Zicu – Magera, Axente. Au mai intrat Ricketts, Rocha, I. Matei.
Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Trtovac, Lazăr, Akaki, Vukadinovic – Kubala, Markovic, Hoban, Todea – Dudiță, Fl. Bratu. Au mai intrat Aganovic, Pârvulescu și Bozeșan.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.