BCM Danzio, favorită în disputa cu Rapid


BCM Danzio va evolua, mâine dimineață, pe terenul bucureștencelor de la Rapid, pe care le-au învins categoric în prima fază a Cupei României. Fetele lui Dan Ionescu au mari șanse să își continue seria bună din acest start de sezon și să înregristreze cea de-a treia victorie consecutivă.

BCM Danzio a pornit ca din pușcă în Liga Națională, având posibilitatea de a-și continua seria succeselor în disputa de mâine, de la București, cu Rapid. „Panterele roz” își cunosc foarte bine adversarul, cele două formații duelându-se în urmă cu o lună, în prima fază a Cupei României. Bănățencele s-au impus atunci în ambele jocuri disputate în sala „Rapid”, cu 82-51 și 85-43.

Rapid a început Liga Națională cu un eșec, 80-56 cu Olimpia Brașov, iar apoi au obținut o victorie, 59-41 cu Universitatea CSM oradea. BCM Danzio merge la București cu un moral mult mai bun, bifând succese în ambele dispute susținute până acum în campionat, 71-69 la SCMU Craiova și 73-36 în sala „Constantin Jude”, cu Olimpia București.

Partida CS Rapid București – BCM Danzio va avea loc miercuri, cu începere de la ora 11.

About Gabriel Toth

Leave a Reply