
ASU Poli va disputa miercuri cel de-al doilea amical al verii. La ora 19, pe „Știința”, elevii lui Paul Codrea vor înfrunta CS Ghiroda, una dintre surprizele plăcute ale fotbalului din Timiș în precedenta stagiune.
ASU Poli continuă seria amicalelor. După ce sâmbătă s-au impus fără drept de apel pe terenul concitadinei CFR (3-0), pe alb-violeți îi așteaptă un test mult mai dificil. Miercuri seară, pe arena „Știința” va poposi CS Ghiroda, formație ce a încheiat pe locul secund precedenta ediție a Ligii a IV-a, din postură de nou-promovată. Mai mult decât atât, formația pregătită de Alin Miloș a disputat și finala fazei județene a Cupei României, pe care a pierdut-o la limită în fața Ripensiei.
ASU Poli s-a mai întâlnit de două ori în meciurile amicale cu CS Ghiroda, iar amintirile nu sunt deloc plăcute pentru Marchiș & co. În iarnă, formația pregătită pe atunci de Antonio Foale din postură de „principal”, disputa primul amical al anului la Ghiroda, unde pierdea cu 0-8. Lucrurile nu au stat mai bine nici trei săptămâni mai târziu când, în meciul-revanșă disputat la Baza 2, CS Ghiroda s-a impus din nou clar, cu 6-1, unicul gol al timișorenilor purtând semnătura lui Marchiș.
În partida de miercuri, Paul Codrea și Antonio Foale vor continua să testeze jucători, fiind foarte posibil ca pe gazonul de pe „Știința” să își facă apariția câteva nume noi față de disputa din urmă cu trei zile, de la Gara Mare. Meciul ASU Poli – CS Ghiroda se va desfășura cu începere de la ora 19.