Alte două medalii pentru scrima timișoreană

fencing-image
După ce săptămâna trecută floretiștii de la CSU Poli s-au clasat pe podium atât la individual, cât și la echipe la Campionatele Naționale de seniori de la București, a venit și rândul fetelor să îmbogățească zestrea de medalii a clubului timișorean. Reka Balogh s-a întors din capitală cu bronzul la individual, contribuind și la medalia de argint obținută în concursul pe echipe.

Sfârșitul de săptămână a pus două noi medalii în contul floretei timișorene în 2013. Vineri, la Campionatul Național Individual desfășurat în sala Floreasca din București, Reka Balogh, de la CSU Poli Timișoara, a obținut bronzul. Ajunsă în sferturile de finală, sportiva maghiară a învins-o cu 15-8 pe stelista Daniela Brânză, dar apoi a cedat în penultimul act, 6-15, în fața Cristinei Ghiță, tot de la Steaua, care avea să și câștige întrecerea.

CSU Poli a mai avut două reprezentante în concursul de individual. Isabelle Stan a ocupat locul 5, în vreme ce Alina Enache s-a clasat a 15-a.

Zilele de sâmbătă și duminică au fost dedicate întrecerilor pe echipe, câștigătoare fiind, așa cum era de așteptat, CSA Steaua, care s-a impus în toate  duelurile. Pe următoarea treaptă a podiumului s-a clasat CSU Poli Timișoara, care dublează astfel argintul câștigat la mijlocul săptămânii cu lotul masculin. Antrenorul Tiberiu Petruș s-a bazat pe trei sportive în concursul de la București: Reka Balogh, Isabelle Stan și Alina Enache. Podiumul concursului pe echipe a fost completat de Petrolul Ploiești.

About Gabriel Toth

Leave a Reply