Alin Roman și Andrei Vaștag, noutățile de ultimă oră de la ASU Politehnica

Vastag

Andrei Vaștag va fi văzut la lucru de antrenorul Sorin Brîndescu în amicalul de mâine, cu Szeged 2011

ASU Politehnica e în continuă căutare de soluții pentru conturarea unui lot competitiv la nivelul celui de-al doilea eșalon. După sosirea anunțată a fundașului dreapta Radu Motreanu, sub formă de împrumut de la ACS Poli, la antrenamentul din această după-amiază, antrenorul Sorin Brîndescu a avut la dispoziție doi jucători cunoscuți la nivelul eșalonului secund. E vorba despre mijlocașii Andrei Vaștag și Alin Roman, două dintre produsele importante ale valoroasei generații 1994 de la LPS Banatul.

Andrei Vaștag s-a născut la 21 martie 1994 la Reșița, însă junioratul l-a efectuat la LPS Banatul, sub comanda antrenorului Cristian Petcu. A evoluat de-a lungul ultimilor cinci ani la mai multe echipe de eșalon secund, dar a cochetat și cu Liga I. Vaștag a jucat pentru Săgeata Năvodari, Viitorul Constanța, Dinamo București și Metalul Reșița, în ultimul sezon evoluând în eșalonul al patrulea austriac, la SV Wurmla. Mijlocașul la închidere în vârstă de 22 de ani e fiul fostului pugilist Francisc Vaștag, triplu campion mondial.

Roman

Alin Roman (în galben) a evoluat în ultimul sezon de „B” pentru FC Caransebeș și UTA

Alin Roman e timișorean get-beget, fiind născut la 27 ianuarie 1994. A făcut parte din aceeași generație de juniori crescută de Cristian Petcu la LPS Banatul, alături de care a cucerit de cinci ori titlul național la categorii diferite de vârstă. A debutat în Liga a II-a de la vârsta de 17 ani, la FC Maramureș Baia Mare, trecând apoi pe la Dinamo București, ASA Târgu Mureș, ACS Poli, Metalul Reșița, iar în ultimul sezon de „B” a evoluat pentru FC Caransebeș și UTA Bătrâna Doamnă. Pentru gugulani a bifat 11 prezențe în sezonul de toamnă, dintre care 9 ca titular, iar în formația arădeană a fost o singură dată titular în primăvară, intrând de alte opt ori în teren din postura de rezervă.

Cei doi jucători s-au numărat printre vârfurile generației 1994 de la LPS Banatul, alături de un actual component al celor de la ASU Politehnica, Alex Birău. Cei trei au participat la singurul turneu final de juniori la care România a reușit calificarea în ultimul deceniu și jumătate, Campionatul European U17 din Serbia, 2011, la care mai luau parte alți doi jucători de la LPS Banatul, Darius Buia și Steliano Filip.

Andrei Vaștag și Alin Roman vor fi văzuți la lucru de antrenorul Sorin Brîndescu mâine, în amicalul pe care ASU Politehnica îl dispută în compania divizionarei secunde maghiare Szeged 2011. Meciul va avea loc în localitatea Gyula, cu începere de la ora 19 (ora României).

About Gabriel Toth

Leave a Reply