Noua echipă de pe „Dan Păltinișanu” a pierdut primul amical al zilei, 0-1 cu Millenium Giarmata. Singurul gol al întâlnirii a purtat semnătura lui Bungău, care a înscris direct din corner.
În această dimineață, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”, jucătorii care au evoluat mai puțin în această vară pentru ACS Poli au dat piept cu Millenium Giarmata. Conduși de pe bancă de Alin Paleacu și supravegheați din tribună de Cosmin Petruescu, alb-negrii au practicat un joc extrem de încâlcit, cu multe greșeli de tehnică și de poziționare în teren.
Singurul jucător al timișorenilor care corespuns pretențiilor unei candidate la promovare din Liga a II-a a fost Cristian Daminuță. Mijlocașul defensiv și-a servit colegii din atac cu pase utile și s-a dovedit a fi un bun executant de lovituri libere. Mărturie stă faza din minutul 41, atunci când șutul său, de la 22 de metri, a fost respins de Țurcaș de la vinclu, cu un reflex uluitor.
ACS Poli a dominat steril întreaga partidă, însă cei care au punctat au fost oaspeții. În minutul 60, Bungău a executat un corner de pe stânga, prinzându-l pe picior greșit pe Gârlea. Singura replică mai consistentă a alb-negrilor a venit trei minute mai târziu, atunci când Moroșanu n-a găsit ținta din opt metri, scăpat singur cu goalkeeperul advers.
ACS Poli a abordat amicalul cu Giarmata în următoarea formulă: Burtic – Șchiopu, Zaluschi, Ștreangă, Cărpinișan – Vucea, Daminuță, Petcuț, Silaghi – Andronic, Fara. Au mai intrat Rain, Gârlea – Opriș, Magdaș, Stolojescu și Ciobanu.
Timișorenii vor mai disputa un amical în această după-amiază, de la ora 18, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în fața divizionarei C FC Hunedoara. Aproximativ la aceeași oră va juca și Poli II, echipă condusă încă de Marian Iancu, în Cupa României, în fața celor de la FC Flacăra. Partida va avea loc pe arena „Colterm” din Calea Șagului și va începe la 17.30.
Alex Poli says
Gol din corner? a ajuns sa isi bata joc satele de echipa asta.
timisorean says
@Alex Poli
Giarmata nu este sat, este comuna. Golul din corner a fost dat de Adrian Bungau, fost jucator la Poli in anii 90, pe scurt, a scris cateva pagini de istorie pentru Poli….dar stai, acuma imi pica fisa, pe vremea aceea probabil purtai scutece, asa ca nu ai de unde sa stii cine este ….informeaza-te inainte sa scrii