DSCF0004 (Small)
ACS Poli încheie campionatul ligii secunde miercuri după-amiază, pe teren propriu, în compania celor de la FC Bihor. Deși alb-negrii și-au asigurat deja prezența pe prima scenă din sezonul viitor, Valentin Velcea spune că elevii săi vor trata cât se poate de serios și acest joc.

ACS Poli încheie miercuri conturile cu liga secundă. De la ora 18, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, va poposi FC Bihor, una dintre formațiile ce s-au întărit consistent în acest retur. Rezultatul jocului nu va mai conta decât pentru palmares, în condițiile în care formația timișoreană și-a asigurat încă de etapa trecută promovarea. Cu toate acestea, Valentin Velcea își dorește să încheie sezonul cu o victorie.

„Mai avem un meci important de desfășurat. Spun important, pentru că el deși nu mai contează la clasament, contează pentru noi, pentru fiecare jucător în parte, pentru imaginea clubului. Consider că ar fi perfectă încheierea acestui sezon cu o victorie. Întâlnim o echipă despre care eu am o părere bună, referindu-mă la valoarea lotului și a staff-ului de acolo. Cred că în viitorul apropiat vor accede și ei în Liga I”, a declarat Valentin Velcea.

Din lotul alb-negrilor pentru acest joc vor lipsi o serie de jucători, în frunte cu golgheterul Nicu Boldea, accidentat în continuare la mână. Alături de el, tânărul Cristian Bărbuț va fi suspendat, după cartonașul roșu încasat la Baia Mare, în vreme ce Eduard Pap și Miodrag Todorov se află la Piatra Neamț, cu echipa de juniori A ai clubului. În schimb, Valentin Velcea a anunțat că în jocul cu FC Bihor îi va oferi șansa debutului unui alt tânăr, Cristian Bocșan, care va fi în premieră titular la ACS Poli.

Partida ACS Poli – FC Bihor Oradea se va disputa miercuri, de la ora 18, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Intrarea spectatorilor va fi liberă pentru acest ultim joc.

One Response

Leave a Reply