Pe 4 martie, la Timișoara va ploua întotdeauna. Chiar dacă rapoartele meteorologice arată cu totul altceva. La această dată, în 1995, se stingea cel mai iubit fotbalist al orașului din ultima jumătate de deceniu. Tata Mare. Dan Păltinișanu. Liderul unei generații de excepție a Politehnicii, al cărei punct culminant s-a consumat în 1980, prin câștigarea Cupei României și apoi prin eliminarea marelui Celtic, din Cupa Cupelor.
Cupa României și eliminarea Celticului. Două dintre cele mai importante „borne” din istoria de peste 92 de ani a Politehnicii. Două performanțe la care Dan Păltinișanu și-a adus din plin aportul. Iar asta nu doar din calitate de căpitan.
La 1 iunie 1980, Poli întâlnea Steaua, într-o finală de Cupă disputată la București, pe „23 august”. Roș-albaștrii erau văzuți drept favoriți cerți, mai ales că,în campionat, cu nici o lună înainte, îi zdrobeau pe „studenți” cu 7-1.
Totul părea să intre în limitele firescului în minutul 25, când Tudorel Stoica deschidea scorul pentru Steaua. Poli egala însă cu două minute înainte de pauză, prin golul lui Viorel Vișan. A urmat o repriză secundă extrem de echilibrată, până la finele căreia tabela nu avea să mai sufere nicio modificare. S-a intrat în prelungiri, acolo unde Tata Mare și-a intrat în rol. În minutul 96, masivul fundaș a urcat în atac, la un corner, balonul a venit spre el și l-a lovit puternic cu capul Gol! 2-1, rezultat pe care Steaua nu va mai reuși să îl întoarcă, astfel că, după22 de ani de așteptare, Cupa României poposea din nou în vitrina Politehnicii.
În toamna aceluiași an, Politehnica avea să o întâlnească, în Cupa Cupelor, pe faimoasa Celtic Glasgow. Un adversar, la prima vedere inabordabil. În mecul tur, disputat pe terenul formației scoțiene, Nicholas a realizat o „dublă” în prima repriză, în minutele 19 și 43, însă Manea a menținut vii speranțele druckerilor timișoreni, prin golul marcat în minutul 77.
Returul s-a disputat la Timișoara, la 1 octombrie 1980, într-o atmosferă incandescentă. 50.000 de spectatori s-au înghesuit în ovalul de beton, mulți dintre ei sosiți cu ore bune înaintea fluierului de start, pentru a prinde un loc cât mai bun. Un meci încrâncenat, care i-a ținut pe fani cu sufletul la gură și în care Poli avea să își păstreze până spre final șansele la calificare grație intervențiilor portarului Moise. Apoi, în minutul 81, Liță Dumitru execută o lovitură liberă, Nedelcu sare împreună cu portarul Latchford, iar Păltinișanu, pe fază, șutează imparabil, sub bară. Se spune că vuietul ce a urmat golului marcat de Tata Mare s-a auzit chiar și în colțurile cele mai îndepărtate ale orașului.
Dan Păltinișanu s-a născut, la 23 martie 1951, la București. A fost legitimat la mai multe grupări din capitală, printre care și Dinamo, de la care pleacă în 1970, la vârsta de 19 ani, la Steagul Roșu Brașov. Debutează în prima ligă abia la 11 iunie 1972, într-un 0-0, sub Tâmpa, cu Politehnica Iași. Trece pentru un sezon la divizionara B din localitate, Metrom, iar în 1973 e transferat la Politehnica Timișoara, unde cunoaște consacrarea. A evoluat în alb-violet în perioada 1973-1983, strângând 271 de meciuri și 24 de goluri. Și-a încheiat cariera de fotbalist în 1985, la Unirea Sânnicolau Mare, unde avea să o înceapă și pe cea de antrenor. A fost secund la Poli și CFR, la feroviari activând până în ultimele clipe ale vieții sale.
„Venit modest și sfios din boema Bucureștiului, la două case de Mărțișorul lui Arghezi, Pălti a fost asimilat Banatului cu dragoste și bucurie imensă. Unde, la rându-i, și-a găsit bucuria și nemurirea. Dan Păltinișanu intră în galeria celor mai mari jucători ai Timișoarei și ai Politehnicii. Simbol al fotbalului de pe aceste pământuri. Simbol al voinței devorante pentru victorie. Pentru care a ars puternic.. Și, poate, de aceea atât de repede”, scria Jackie Ionescu în Fotbal Vest, după moartea celui ce i-a fost elev și, mai târziu, colaborator.