Cupa României | Ripensia și UTA, reprimite în competiție

ripensia-csebes-3 (Medium)Cu doar o zi înaintea startului fazei a V-a, FRF dă câștig de cauză Ripensiei Timișoara și divizionarei secunde UTA Bătrâna Doamnă, care sunt astfel reprimite în competiție. Ambele își câștigaseră meciurile din turul anterior, dar fuseseră descalificate pentru nerespectarea regulamentului cu privire la schimbările admise.

UPDATE 2 Oficial: Mâine, de la ora 16.30, UTA întâlnește Metalul Reșița pe stadionul „Motorul” din Arad, iar Ripensia primește miercuri, de la aceeași oră, vizita divizionarei a treia, CS Ineu. FRF a publicat, pe site-ul oficial, modificările programului din turul al V-lea, însă nu a oferit detalii legate de motivele care au condus la întoarcerea deciziei  Comisiei de Disciplină și Etică din 28 august:

Programul meciurilor rundei a cincea a Cupei României a suferit o schimbare de ultim moment. Astfel, Ripensia şi UTA Bătrâna Doamnă au câştigat recursurile făcute la deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică şi au primit dreptul de a evolua în acest tur.

În aceste condiţii, marţi, UTA Bătrâna Doamnă se va duela cu Metalul Reşiţa, în timp ce miercuri, Ripensia va primi vizita celor de la CS Ineu.

Ripensia Timișoara, învingătoare cu 6-1 în turul al IV-lea, în fața divizionarei secunde FC Caransebeș, își va continua parcursul în Cupa României. După ce inițial, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a descalificat-o, pentru efectuarea a patru schimbări în loc de trei în jocul respectiv (atâtea cât a efectuat, de altfel, și gruparea gugulană), astăzi roș-galbenii au avut câștig de cauză, în urma recursului depus vineri.

„Clubul nostru a avut câștig de cauză în urma recursului depus la FRF, urmând a-și continua, miercuri, drumul în Cupa României!”, se arată într-un succint comunicat emis de club.

Din surse neoficiale, câștig de cauză a avut și UTA Bătrâna Doamnă, care a efectuat tot patru modificări, în meciul câștigat în turul 4, 2-1 în deplasare, cu CSM Lugoj. În aceste condiții, e posibil ca FRF să refacă programul meciurilor, știut fiind faptul că, în această etapă a competiției, împerecherile se fac pe criterii geografice.

UPDATE: Arădenii au aflat la rândul lor decizia FRF: „Mă bucur că s-a făcut, oarecum, dreptate. UTA a câștigat pe teren și acesta e lucrul cel mai important. Regulamentul fiind interpretabil în cazul numărului de schimbări permise la un meci între o echipă de Liga a 3-a și una de Liga a 2-a, probabil, s-a considerat că vina e a arbitrilor. Ei ne-au comunicat înainte de meci că avem dreptul la patru înlocuiri”, a declarat directorul de competiții al UTA-ei, Claudiu Drăgan, pentru sportarad.ro.