BCM Danzio a obținut astăzi un succes extrem de important în economia luptei pentru play-off. Timișorencele s-au impus cu 75-68 în fața celor de la CSBT Alexandria, formație sosită pe Bega în efectiv redus. Chiar antrenorul gazdelor, Dan Ionescu, recunoștea la final că nu lua în calcul un succes împotriva formației din Teleorman.
BCM Danzio reușește, pentru prima oară în acest sezon, să învingă o formație mult mai bine clasată în campionat. E vorba despre CSBT Alexandria, formație ce, în mare măsură, e liniștită în privința participării în play-off, dar care și-a pierdut o bună parte dintre jucătoarele străine în ultima săptămână, ele părăsind gruparea din Teleorman speriate de conflictul din Ucraina care, în viziunea lor, ar putea degenera.
Trupa lui Dan Ionescu a profitat din plin de situația grupării vizitatoare și a forțat obținerea unui succes neașteptat în urmă cu o săptămână dar care, fără doar și poate, netezește drumul violetelor spre play-off. După primul sfert, gazdele aveau un avans minim, 15-14, însă la pauza mare în avantaj se afla gruparea din Teleorman, scor 29-25.
Timișorencele au luat o opțiune serioasă la victorie în sfertul 3, când au reușit să preia din nou conducerea și apoi să se distanțeze la 9 lungimi pe tabelă. În ultimul sfert, formația din Alexandria s-a apropiat extrem de periculos, mai ales grație șirului de „trițe” reușit de Tricia Principe, însă gazdele au gestionat bine finalul de meci și și-au trecut în cont două puncte ce pot cântări decisiv în ecuația luptei pentru play-off.
Biljana Pesovic a fost cea mai prolifică marcatoare a gazdelor, cu 17 puncte, urmată de Marjanovic, cu 16, Zivadinovic și Stoiedin, cu câte 15, Kilin 8, Ardelean 3 și Kecoevic 1. De partea cealaltă, s-au remarcat Tricia Principe, cu 24 de puncte, și Andreea Ștefan, cu 14.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.