VIDEO: Silviu Nișu, al doilea timp în semifinala probei de 200m de la Campionatul Mondial

1509018_239581042893454_1826964093_n
Silviu Nișu a început miercuri proba pentru care și-a fixat cel mai îndrăzneț obiectiv la Campionatele Mondiale Indoor de masters, de la Budapesta, și anume cea de 200m. Timișoreanul s-a calificat fără mari emoții în ultimul act, programat astăzi, după o semifinală în care a înregistrat al doilea timp la general și, de asemenea, un record personal.

După oboseala acumulată în cele trei curse de 60m, de marți și miercuri, Silviu Nișu a luat startul joi în singura probă la care vizează podiumul, cea de 200m. După-amiază, în serii, a înregistrat 22.66, al treilea timp la general, remarcând după această cursă că pista de la Budapesta e mai dificilă decât cea de la Viena, pe care s-a pregătit în luna ianuarie.

Seara, aproape de ora locală 22, s-a dat startul semifinalei, acolo unde atletul timișorean a reușit o performanță și mai bună, înregistrând al doilea timp per total, 22.24 și, de asemenea, fixându-și un record personal în această probă. Silviu Nișu a fost devansat doar de americanul Antwon Dusset, care a încheiat cursa în 22.12 secunde.

După rezultatele din calificări, timișoreanul pornește cu șanse mari la medalii, în finala probei de 200m, programată astăzi, cu începere de la ora locală 19.05.

About Gabriel Toth

Leave a Reply