VIDEO: BC Timișoara pierde un meci crucial în economia play-off-ului

BC Timișoara păstrează doar șanse teoretice de a mai prinde play-off-ul, după eșecul de astăzi, de pe teren propriu, cu ocupanta locului 8, Energia Rovinari. Alb-violeții au intrat cu trac în acest meci, au fost copleșiți de miza partidei, iar pe acest fond gruparea gorjeană și-a construit rapid un avantaj destul de consistent. De altfel, și antrenorul Dragan Petricevic recunoștea, la final, că jocul s-a pierdut încă din primele minute.

Profund decepționați după jocul de la Oradea, acolo unde au condus 39 de minute și 53 de secunde, dar au fost învinși, baschetbaliștii timișoreni au intrat greu în meciul de acasă, cu Energia Rovinari. Un joc crucial, de totul sau nimic, chiar în compania echipei pe care trebuie să o depășească, conform actualei configurații a clasamentului, pentru a prinde play-off-ul. Trupa lui Florin Nini a profitat și s-a distanțat rapid pe tabelă, ajungând foarte repede chiar la un avans de 14 puncte. După primul sfert, gorjenii aveau zece lungimi avans (26-16), însă bănățenii au practicat un joc mult mai consistent în sfertul 2, reușind, până la pauza mare, să recupereze considerabil din handicap: 40-42.

Timișorenii s-au ținut și în continuare scai de oaspeți, au preluat conducerea după ceva mai mult de cinci minute de la reluare, dar n-au putut menține același trend. Energia a revenit la timonă, a încheiat sfertul 3 cu 61-56, iar în ultimele zece minute, a reușit să țină gazdele departe, tabela oprindu-se la 85-78 pentru vizitatori.

În ciuda eșecului de astăzi, trebuie remarcată prestația lui Jason Conley, americanul trecându-și în cont un nou double-double, cu 28 de puncte și 10 de recuperări. L-au urmat Jovanovic 22 de puncte, Gacesa 12, Radulovic 7, Fenn 4, D. Andrei 3 și Vasojevic 2. De partea cealaltă, Giordan Watson a încheiat meciul cu 17 puncte, urmat de Porter Troupe și Ermin Jazvin, cu câte 16.

About Gabriel Toth

Leave a Reply