ASU Poli s-a impus fără emoții în ultima deplasare a sezonului. Elevii lui Paul Codrea au învins cu 5-0 pe AS Nădrag, scor stabilit încă de la pauză.
Un forcing în primul sfert de oră i-a fost suficient lui ASU Poli pentru a-și asigura o misiune ușoară la Nădrag, ultima „haltă” a sezonului din Campionatul Județean. Prima ocazie clară a venit încă din minutul 1, atunci când Panc a scăpat singur cu portarul gazdelor, însă a fost blocat. Același Panc avea să deschidă totuși scorul în minutul 7, printr-un șut superb, de la 16 metri, direct în vinclu. După o ocazie imensă a lui Florea, în minutul 10, Cristi Gălan a făcut 2-0 pentru timișoreni două minute mai târziu, printr-o lovitură de cap. Mai aveau să treacă doar trei minute până la o nouă reușită a alb-violeților, semnată de căpitanul Popoviciu, cu un șut pe jos de la 16 metri. După aproape jumătate de oră de acalmie în joc, ASU Poli a mai punctat de două ori, pe finalul primei părți, prin Marchiș, din penalty, și prin Panc, care și-a trecut astfel în cont „dubla”.
În repriza secundă, portarul gazdelor, Mitroi, nu s-a mai văzut nevoit să scoată mingea din plasă. Alb-violeții au luat piciorul de pe pedala de accelerație, antrenorul Paul Codrea efectuând rapid și schimbările. S-a încheiat în cele din urmă 5-0 pentru ASU Poli, după una dintre deplasările frumoase ale sezonului. Să precizăm că printre cei aproximativ 400 de suporteri veniți de la Timișoara s-a aflat și fostul antrenor al baschetbaliștilor de la Elba, Dragan Petricevic, care a urmărit meciul din mijlocul galeriei, alături de vicepreședintele celor de la RCM Timișoara, Dan Dinu.
ASU Poli a abordat acest ultim joc în deplasare în formula Burtic – Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Florea, Varga, Popoviciu (cpt.), Mărăndescu – Marchiș, Panc. Au mai intrat Feher, Luchin, Făgețan și A. Stoica.
„Consider că a fost un meci bun făcut de echipa noastră. Am controlat partida de la un capăt la altul, am și avut 5-0 la pauză, ceea ce spune multe despre cum s-a desfășurat meciul. În repriza a doua ne-am axat mai mult pe posesie, le-am dat șanse și jucătorilor care au evoluat mai puțin, dar una peste alta a ieșit totul bine. Țin să le mulțumesc suporterilor că au venit din nou alături de noi, astăzi a fost o atmosferă superbă, poate și stadionul de aici de la Nădrag a ajutat la acest lucru”, ne-a declarat după meci antrenorul lui ASU Poli, Paul Codrea.
Fan New POLI says
Bravo baieti……FORZA VIOLA!
Luminosu Florin says
cateva poze din partea noastra RoEvent…Urmeaz aun update de poze si filmari https://www.facebook.com/media/set/?set=a.582058758480872.1073741830.565759826777432&type=3