Velcea pregătește amicalul din Gruia: „Aveam nevoie de acest joc”


Delegația celor de la ACS Poli a plecat astăzi către Cluj, acolo unde vineri seară alb-negrii vor întâlni campioana en titre, CFR. Tehnicianul Valentin Velcea consideră că acest meci e o bună oprotunitate pentru întreg clubul de a-și verifica nivelul la care se află și chiar pentru a se inspira din rețeta folosită de feroviari în ultimii ani.

Valentin Velcea vede meciul de vineri seară, din Gruia, drept o bună oportunitate de autoevaluare, după două luni de activitate pentru noul club al orașului. „E o satisfacție a clubului, pentru că suntem apreciați de echipele mari. CFR Cluj e o echipă mare, de Champions League, un club organizat și vrem să le mulțumim pentru invitație. E bine că ne putem măsura puțin valoarea, să știm unde ne aflăm, ce putem corecta și să știm pe viitor cam ce ne-ar trebui. În astfel de meciuri puternice te poți autoevalua. De fapt, noi abia acum începem să ne dăm seama ce înseamnă presiunea unui meci important”, a declarat Velcea.

Tehnicianul alb-negrilor e mulțumit de faptul că, în cele din urmă, echipa își va măsura forțele cu un adversar de calibru, după ce toți adversarii din vară au provenit din ligile inferioare. „Aceasta a fost conjunctura, s-a nimerit să stăm în acest weekend și să fim ofertați de o echipă bună. Noi aveam deja un meci luat în străinătate, cu Vojvodina, deci nu ne-a afectat programul solicitarea celor de la CFR Cluj. Amicalul din Serbia a căzut din motive organizatorice, deoarece marți se joacă la Novi Sad meciul naționalei Serbiei. Important e că și cu partenerii noștri de la Vojvodina am rămas în relații foarte bune și vom reprograma acest meci cu proxima ocazie. Aveam oricum mare nevoie de acest meci, pentru că în această vară, adversarii noștri din amicale n-au fost pe măsura unui club cu pretențiile noastre, fără să subestimăm pe nimeni”, a mai spus Velcea.

Amintiri din 2009

Valentin Velcea a întâlnit pentru ultima oară CFR Cluj în calitate de antrenor principal în iunie 2009, atunci când Poli i-a întâlnit pe ardeleni în finala Cupei României de la Târgu Jiu. De atunci s-au schimbat multe, cele două combatante au luat drumiri diametral opuse, antrenorul timișorean admirându-i pe clujeni pentru ceea ce au reușit să construiască în Gruia.

„A fost o finală de Cupa României, iar atunci parcursul meu la echipa mare a fost unul limitat. A fost o situație de urgență. Dacă reușeam să câștigăm acel meci, am fi putut revitaliza cutia cu trofee a clubului, dar din păcate a fost cum a fost. E istorie până la urmă. Important e că cei de la CFR Cluj au rămas împreună, au câștigat campionate, cupe, au ajuns din nou în grupele Champions League și sunt de admirat din acest punct de vedere”, a conchis Velcea.

În meciul de vineri, de la Cluj, Vali Velcea îi va oferi o ultimă șansă mijlocașului sârb Bojan Cukic, cel care s-a pregătit și săptămâna trecută la Timișoara. De asemenea, portarul Mihai Gherasim, sosit de la Northampton, va bifa primele minute între buturile formației timișorene. Vor absenta, din motive medicale, Florin Anițoiu și Marko Marovic. De asemenea, va rămâne la Timișoara și Ovidiu Petre, care încă amână răspunsul în privința viitorului său la clubul bănățean.

Meciul CFR Cluj – ACS Poli va avea loc vineri, de la ora 18.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” și va fi transmis de postul local Transilvania Live.

About Gabriel Toth

Leave a Reply