Universitatea, la un pas de a încheia turul cu maximum de puncte

DSC_0085_result
Universitatea Timișoara e aproape de o veritabilă performanță în Divizia A2. Trupa lui Sorin Grădinaru va disputa sâmbătă ultimul meci din turul de campionat, pe teren propriu, cu Chimszed Cluj, iar în cazul unei victorii în trei sau patru seturi, va avea maximum de puncte în cont la jumătatea întrecerii.

Universitatea Timișoara a demonstrat cu vârf și îndesat în această toamnă că ar fi meritat o soartă mult mai bună. Voleibaliștii lui Sorin Grădinaru au promovat în prima ligă la finele sezonului trecut, însă nepăsarea conducerii clubului și inerția autorităților locale au făcut ca echipa să renunțe la locul din Divizia A1. Reveniți la munca de jos, în eșalonul secund, Schiesz & co. au bătut tot ce le-a stat în cale, având până în prezent un singur set pierdut în șapte etape.

Sâmbătă, la orele amiezii, Universitatea va disputat ultimul joc din tur, în sala proprie, contra celor de la Chimszed Cluj, echipă pe care anul trecut a întâlnit-o și la barajul de promovare. Gruparea ardeleană ocupă locul 4 înaintea acestei etape, înregistrând deja trei eșecuri în actualul sezon. Favoriți cerți în duelul de sâmbătă, băieții lui Sorin Grădinaru au o sursă de motivație pentru acest joc, și anume încheierea primei jumătăți a campionatului cu maximum de puncte. Deja Universitatea e singura echipă de volei masculin din țară care n-a irosit niciun punct în actualul sezon.

Partida Universitatea Timișoara – Chimszed Cluj va avea loc sâmbătă, de la ora 12, în sala de sport a UVT. Pentru elevii lui Sorin Grădinaru urmează apoi o etapă de pauză, pentru ca în ultima lună a anului să dispute primele două jocuri ale returului, în deplasare la Banatul Caransebeș, pe 7 decembrie, și acasă cu CSM Câmpia Turzii, o săptămână mai târziu.

About Gabriel Toth