ASU Poli încheie campionatul duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Meget Remetea Mare, grupare aflată pe o poziție retrogradabilă din Campionatul Județean. Pentru ultima reprezentație a sezonului, fanii din Peluza Sud au pregătit o nouă acțiune inedită.
ASU Poli pune punct sezonului 2012/2013 duminică, pe stadionul „Știința”, în compania echipei din Remetea Mare. Partida ce va începe la ora 19 propune una dintre cele mai dezechilibrate dueluri ale etapei XXX, între locul 2 din frunte și locul 2 din „coadă”.
Meget Remetea Mare sosește la Timișoara cu un procentaj de 0% în ceea ce privește punctele smulse din deplasare. Formația de lângă Timișoara a pierdut toate disputele de pe teren străin din acest sezon, având un golaveraj de 4-47 în aceste jocuri. În returul acestui campionat, AS Meget a reușit totuși să adune 12 puncte, de pe terenul din Ianova plecând învinse Timișul Urseni (2-0), Olimpia Bucopvăț (3-2), AS Nădrag (3-2) și Unirea Leucușești (7-0). De partea cealaltă, ASU Poli nu a pierdut decât trei puncte pe „Știința” în întregul sezon (3-5 în etapa a V-a cu Racovița), adunând în cele 13 jocuri disputate pe teren propriu un golaveraj de 66-12. Cu alte cuvinte, elevii lui Paul Codrea au „acasă” o medie de peste 5 goluri pe meci.
În tur, ASU Poli nu a întâmpinat probleme pe terenul echipei din Remetea Mare, reușind să se impună cu 6-0. Golgheterul alb-violeților, Adrian Marchiș, a reușit atunci cea mai bună prestație stagională, punctând de cinci ori în poarta gazdelor, în minutele 14, 44, 49, 65 și 70. Cel de-al șaselea gol al timișorenilor a purtat semnătura căpitanului Tiberiu Popoviciu.
Marșul alb-violet
Suporterii Politehnicii își vor lua la revedere de la favoriți așa cum se cuvine. Peluza Sud organizează un marș ce va porni duminică, din Piața Unirii, destinația finală fiind stadionul „Știința”. Toți cei care doresc să participe la această acțiune sunt așteptați de la ora 17, în Piața Unirii, îmbrăcați în tricoul alb-violet al lui ASU Poli. Traseul marșului va fi Piața Unirii – str. Mărășești – Piața Victoriei – B-dul Regele Ferdinand – B-dul Vasile Pârvan – str. Traian Lalescu – stadion Știința.
Jocul dintre ASU Poli și Meget Remetea Mare va începe la ora 19 și va fi condus de o brigadă formată din Petru-Liviu Miculaiciuc (Lugoj) – Gabriel Goloșie (Timișoara), Roland Barbu (Lugoj). Observatorii jocului vor fi tot din Lugoj, și anume Ioan Lazăr și Tiberiu Olteanu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.