U16: Rugbyștii timișoreni au început cu stângul turneul final

Juniorii sub 16 ani ai RCM-ului au pierdut primul meci al turneului final de la Brașov. Elevii lui Marian Marin au cedat cu 3-8 în fața Stelei, la capătul unui joc pe care l-au condus până în minutele de final.

RCM Timișoara a pierdut în fața Stelei, în primul joc disputat la turneul final de la Brașov. Bănățenii au condus cu 3-0 pe tabelă până în ultimele 10 minute, grație unei lovituri de pedeapsă transformate de Alexandru Iștoc, însă steliștii au reușit să întoarcă in extremis soarta jocului. Bucureștenii au profitat de greșeala unui jucător timișorean care, în ultimele minute, a preferat să joace la mână balonul într-o situație periculoasă, în loc să îl trimită în tușă, pierzând astfel posesia.

În Grupa Albastră, din care fac parte timișorenii, s-a mai disputat jocul dintre Tecuci și Pașcani, încheiat cu scorul de 12-0. Astăzi elevii lui Marian Marin vor da piept cu moldovenii de la CSS Pașcani.

About Gabriel Toth

Comments

  1. Kara Ba says

    Dani stai tu linistit ca ati avut noroc see you terenu' ca a fost praf.. si cum spui tu ca ne-ati tinut in 22? si de ce ati dat 1 sut pe noi si aripa v-a facut toata echipa.. sa fim seriosi.

Leave a Reply