Timișoara se prezintă cu 18 înotători la Campionatul Național de semifond de la Bacău

1234220_676452089050140_2033634172_n
Miercuri va demara, în bazinul olimpic din Bacău, Campionatul Național de semifond, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani. Din Timișoara au pornit spre Moldova un număr de 18 mici speranțe ale natației locale, de la trei dintre cluburile din oraș.

În perioada 4-8 decembrie, Bacăul va fi gazda Campionatului Național de semifond rezervat copiilor de 11-13 ani. În bazinul de 50m și opt culoare din orașul lui Bacovia vor înota pentru medalii un total de 18 sportivi din Timișoara.

Cei mai mulți reprezentanți îi va avea CSS1 Timișoara: Alex Kosa, Zsolt Talpai, Leonard Leucuța, Radu Vaipan și Alexandru Epure – din generația 2000, Luca Macovei, Mihai Antal Musteti, Snejana Popov, Karina Herlas, Andreea Hojda și Ștefania Vizman – de la 2001, respectiv Bianca Goanță, la 2002.

CSM Timișoara va deplasa un efectiv format din patru sportivi: Mihai Lochița (2000), Vlad Grumăzescu, Cristiana Giurcă (2001) și Denisa Retezan (2002).

Cea de-a treia grupare timișoreană prezentă la competiția de la Bacău e CS Aquasport, reprezentată de Rareș Călin (2000) și Carina Nottingher (2002).

Miercuri va avea loc prima reuniune a competiției, cu începere de la ora 17, în care sunt programate seriile de calificare la 100m fluture feminin – 11 ani, 100m fluture feminin – 12 ani, 400m spate masculin – 12 ani și 400m spate masculin 13 ani.

About Gabriel Toth