Blocarea finanțării dinspre autoritățile locale a lansat scenarii apocaliptice în ultimele săptămâni în întreg sportul timișorean. Și pe bună dreptate, deoarece în cazul cluburilor asociate cu CLT și CJT, banii publici reprezentau sursa pentru salarizare, dar și pentru simpla funcționare (deplasări, cazări, medicamentație etc.). Printre cluburile afectate se numără și Timișoara Saracens. Chiar dacă dintre cele patru grupări asociate aduce cea mai mare pondere din mediul privat, stoparea finanțării dinspre Municipalitate și „Județ” poate duce pe termen scurt la renunțarea participării în Challenge Cup și, pe termen lung, la închiderea clubului.
Vicepreședintele echipei Timișoara Saracens, Dușan Filipaș, a declarat pentru Radio Timișoara că proaspăta câștigătoare a Cupei Regelui și Cupei României va funcționa în regim normal, cel puțin până la finalul anului.
„Noi ne-am făcut planurile pe următoarele trei luni, până la finalul acestui an. Vom mai face o analiză în decembrie. Până atunci, situația e oarecum stabilă. Am reușit astfel să demonstrăm că suntem o adevărată echipă, pe toate planurile. Obiectivele rămân aceleași la Timișoara, cel puțin deocamdată, câștigarea titlului și participarea în cupele europene”, a declarat Filipaș.
Din 2016, nimic nu mai e sigur, oficialul clubului timișorean neexcluzând chiar încetarea totală a activității. „E o problemă globală. Nu vorbim aici doar despre renunțarea la participarea în cupele europene, ci chiar de închiderea clubului de rugby. Deocamdată, noi continuăm și depunem toate eforturile să susținem activitatea acestui sport care a scris istorie în Timișoara. În acest moment, Timișoara are una dintre cele mai bune echipe pe care le-a avut vreodată rugby-ul românesc, astfel că nu vrem să renunțăm atât de ușor”, a declarat Filipaș aceleiași surse.
Vineri, consilierii locali au votat o nouă formă de finanțare a cluburilor sportive, pe Legea 350/2005, care presupune un concurs de proiecte, dar și câteva îngrădiri semnificative față de forma utilizată până acum, cea pe Legea 69, și neagreată de Curtea de Conturi. E vorba despre interdicția plăților de natură salarială, imposibilitatea de a se achita datorii ale beneficiarului în mod retroactiv, iar beneficiarul e obligat să asigure cel puțin 10% din totalul finanțării.
„Din punctul meu de vedere, e doar o măsură pe termen scurt, e greu de spus dacă e viabilă. E doar o gură de oxigen pe o perioadă foarte scurtă. Așteptăm mai mult, nu aș spune din partea Primăriei, ci mai degrabă a Guvernului, a doamnei Gabriela Szabo, care să regularizeze această situație care afectează întreg sportul românesc”, a spus Filipaș la Radio Timișoara, făcând referire și la necesitatea unei legi a sponsorizării, despre care se vorbește de ani de zile în România, absența ei ținând momentan departe mediul de afaceri de acest domeniu. „E obligatoriu a fi corelate legea sportului cu legea sponsorizării. Din păcate, în sportul românesc, rezultatele sunt din ce în ce mai greu de obținut, vin din ce în ce mai puține medalii”, a continuat Filipaș.
Timișoara Saracens reia astăzi antrenamentele pentru ultima parte a sezonului și poate cea mai grea pentru club, atât din punct de vedere sportiv, cât mai ales financiar. La finele săptămânii viitoare (31 octombrie), bănățenii vor disputa pe teren propriu restanța din etapa a X-a a Superligii, cu Universitatea Cluj, pe arena „Gheorghe Rășcanu”. Iar în noiembrie, echipa ar trebui să își înceapă aventura în grupa preliminară a Challenge Cup.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.