Timba țintește o victorie cu CSM București


BC Timba va primi sâmbătă seară vizita celor de la CSM București, una dintre formațiile cele mai periculoase, mai ales prin prisma individualităților. Deși pornesc cu șansa a doua, „urșii” speră la o victorie, mai ales acum, când clubul din capitală stă pe un butoi cu pulbere, datorită situației financiare.

BC Timba încearcă să spele rușinea eșecului categoric de la Târgu Mureș printr-o victorie în fața uneia dintre cele mai incomode formații din Liga Națională, CSM București. Antrenorul Bogdan Murărescu trage speranțe ca elevii săi să dea dovadă în primul rând de atitudine în meciul de sâmbătă, o calitate ce le-a lipsit lui Horton & co în ultimul joc.

„Vom avea parte de un meci dificil. Sper să îl abordăm cu atitudinea corespunzătoare, pentru că la Târgu Mureș chiar asta ne-a lipsit și am pierdut de o manieră categorică. Sper să nu mai fie cazul de astfel de probleme. Pentru noi ar fi foarte importantă o victorie, pentru că ne-am asigura practic locul 13 și ne-am putea gândi chiar să mai urcăm în clasament. Am pregătit foarte bine meciul, dar sper să putem transpune și pe teren ceea ce am lucrat în această săptămână”, a declarat Bogdan Murărescu.

Tehnicianul galben-negrilor consideră că formația bucureșteană poate fi întrecută, chiar dacă are în componență valori individuale precum Martinic, Bosnjak sau Shepherd. „CSM București e o echipă puternică, au cel mai bun fundaș din campionat, dar au demonstrat și ei că pot fi învinși. Sper să ne numărăm și noi printre echipele care îi pot încurca. Cred că avem o șansă bună atâta timp cât avem atitudinea corespunzătoare. Echipa nu arată rău, după părerea mea”, a mai spus Murărescu.

La Timba continuă criza pivoților, Chief Kickingstallionsims suferind o nouă accidentare, de această dată la cot. Cu toate acestea, Bogdan Murărescu spune că îl va forța în jocul cu CSM București, după care americanul va avea nevoie de o săptămână de repaus.

„Avem anumite probleme, dar sper să putem trece peste ele. Chief are o ruptură musculară la cot. El oricum va trebui să stea o săptămână după meciul de sâmbătă cu mâna în ghips. La meciul cu CSM București îl vom forța, pentru că avem mare nevoie de el. E deja un șir de ghinioane. În turul campionatului, când aveam doi pivoți valizi, nu știam pe care să-l folosim”, a explicat Murărescu.

Partida BC Timba – CSM bucurești se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 20, în sala Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply