Timba renaște în deplasare: 83-56 la Constanța


BC Timba a avut o tresărire de orgoliu la Constanța. După două eșecuri consecutive pe teren propriu, „urșii” au câștigat detașat pe terenul Farului și demonstrează că n-au ajuns întâmplător pe prima scenă.

BC Timba a obținut astăzi primul succes în Liga Națională, tocmai în fața ultimei echipe pe care au reușit să o învingă într-un meci oficial. La fel ca la barajul de promovare, „urșii” au fost net superiori celor de la Farul Constanța, câștigând astăzi la o diferență și mai mare decât în primăvară, 83-56.

Prima jumătate a meciului a stat sub semnul echilibrului. La capătul primelor 10 minute de joc, Farul avea un punct avans (22-21), pentru ca diferența minimă în favoarea „marinarilor” să se mențină și la pauza mare (34-33). În partea secundă, Timba și-a demonstrat însă clar superioritatea, distanțându-se la 12 puncte după sfertul 3 (59-47), iar în ultimele 10 minute și-a securizat victoria la o diferență de aproape 30 de puncte.

Pentru BC Timba au marcat Alex Johnson 19 puncte, Bosko Stojakovic 16, Zoran Milovic (aflat la debut) 15, Rickey Huckaby 10, Florin Popa 8, Alexandru Mihuți 7, Kickingstallionsims 6, Glynn 2.

În etapa viitoare, Timba va primi, în sala „Constantin Jude”, vizita celor de la BC Mureș, formația în fața căreia concitadina BCT nu a întâmpinat mari probleme.

About Gabriel Toth

Leave a Reply