Timba, la a treia umilință consecutivă


După victoria cu Farul, care a liniștit cel puțin momentan apele în subsolul ierarhiei, BC Timba a înregistrat o cădere inexplicabilă. Chiar dacă a întâlnit adversari net superiori în ultimele trei runde, maniera în care s-a înclinat în fața acestora naște serioase semne de întrebare. Astăzi, la Rovinari, deși a rămas în meci până spre mijlocul sfertului 2, formația timișoreană a fost apoi realmente surclasată de Energia Rovinari, gorjenii câștigând meciul cu 102-78.

Când se va opri căderea celor de la Timba? O întrebare la care doar timpul va da răspunsul exact. Cert e că, de trei runde încoace, „urșii” își încheie meciurile cu coada între picioare, învinși la diferențe semnificative. Târgu Mureș, CSM București și astăzi Energia Rovinari. Trei formații categoric mai valoroase din punct de vedere al lotului de jucători decât cea timișoreană, dar care totuși nu pot elucida motivul pentru care Timba iese atât de devreme din meci.

La Târgu Mureș și cu CSM București, galben-negrii s-au văzut învinși încă din primul sfert. Astăzi, la Rovinari, au rezistat binișor în primele 10 minute, la capătul cărora ecartul gorjenilor era de doar 6 puncte (23-17), s-au apropiat apoi chiar la două puncte la începutul sfertului 2, după care s-a rupt ceva. La pauza mare, formația olteană avea 21 de puncte în plus față de cea din Banat, 56-35, un scor ce le-a tăiat efectiv picioarele elevilor lui Bogdan Murărescu.

În sfertul 3, Energia a continuat să se distanțeze, asta și pe fondul lipsei de eficacitate din atac a vizitatorilor. După o jumătate de oră de joc efectiv, tabela sălii din Târgu Jiu indica 79-50, o diferență imposibil de remontat de către orice adversar. În ultimele 10 minute, jocul a părut mai echilibrat, însă gorjenii aveau de mult cele două puncte în buzunar. Timba a mai reușit să mai reducă din deficit, evitând astfel rușinea unei înfrângeeri la o diferență astronomică.

De remarcat că din formația timișoreană a lipsit Denham Brown, jucătorul cu cel mai impresionant CV din Liga Națională. Un motiv clar nu a fost oferit momentan, mai ales că în urmă cu două zile, Bogdan Murărescu preciza că nu sunt probleme de ordin medical în echipă. Să mai spunem că în afara meciului de debut, de la Craiova, Brown n-a rupt gura târgului, prestațiile sale fiind din ce în ce mai modeste, de la un joc la altul.

Cel mai bun marcator al timișorenilor a fost Jermont Horton, cu 24 de puncte, urmat de Jordan Glynn, cu 18 puncte și 12 recuperări. Au mai punctat Mihuți – 10, Johnson – 9, Huckaby – 8, Czmor – 4, Chief – 4 și Popa – 1.

About Gabriel Toth

Leave a Reply