BC Timba a disputat sâmbătă, la Mediaș, primul joc de verificare din această vară, în fața celor de la Gaz Metan. „Urșii”, într-o formulă mult înnoită față de sezonul trecut, au fost învinși clar, cu 72-95.
După trei săptămâni de pregătire preponderent fizică la Timișoara, BC Timba a început seria amicalelor la Mediaș. În primul episod al „dublei” cu Gaz Metan, disputat sâmbătă seară, galben-negrii au suferit o înfrângere la 23 de puncte diferență, 72-95. Primele două sferturi au scris istoria jocului, medieșenii având 57-31 la pauza mare. Deși în cea de-a doua jumătate, „urșii” au echilibrat raportul de forțe din teren, n-au reușit decât să micșoreze sensibil diferența de pe tabelă.
David Lawrence a pus 17 puncte pe tabelă pentru Timba, el mai reușind 7 recuperări și 3 pase decisive. L-a urmat îndeaproape Kevin Bridgewaters, cu 16 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive. Marjan Tasic a marcat la rândul său 10 puncte și a recuperat 5 mingi, în vreme ce nouă căpitan al echipei, Denham Brown, a marcat 9 puncte și a reușit 8 recuperări. Au mai punctat John Florveus – 5, Pidi Czmor – 4, Vali Păcurariu – 3 și Florin Popa – 2.
De partea cealaltă, la medieșeni s-au evidențiat Slavisa Bogavac – 24 puncte, Kyle Shiloh – 19 puncte și Georgios Tsairas – 11 puncte.
Cele două formații se vor reîntâlni astăzi, de la ora 16, după care Timba va porni către Târgu Jiu, acolo unde luni va demara Cupa Energia, întrecere la care mai participă SCM U Craiova și Energia Rovinari.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.