Timba forțează victoria în „decisiv”: „Ne va fi mult mai greu la Giurgiu”

529206_541517412558176_2028356693_n
Baschetbaliștii de la Timba au prins încredere în propriile forțe, după cele două victorii din weekend cu CSS Giurgiu, din sala „Constantin Jude”. Tehnicianul Bogdan Murărescu spune că băieții au revenit cu picioarele pe pământ, mai ales după succesul entuziasmant de duminică, și e convins că la Giurgiu lucrurile nu vor mai fi atât de simple.

BC Timba merge la Giurgiu, pentru ultimul joc al seriei din play-out, cu moralul ridicat la maximum. Galben-negrii au reușit să împingă disputa în meciul decisiv de la 0-2, printr-o victorie spectaculoasă duminică, 118-65. Tehnicianul Bogdan Murărescu speră ca elevii săi să continue și la malul Dunării ceea ce au început la Timișoara, deși datele problemei vor fi cu totul altele.

„Suntem concentrați, știm că la Giurgiu ne va fi mult mai greu decât pe teren propriu. Sper să reușim să continuăm ceea ce am început aici, ar fi foarte frumos să încheiem sezonul în această săptămână. Într-o astfel de serie, pot apărea însă foarte multe surprize din partea ambelor echipe. În continuare avem șanse mari să câștigăm, dar faptul că jucăm în deplasare poate fi un impediment”, a declarat Murărescu.

Giurgiuvenii le-au pus mari probleme timișorenilor în primele jocuri prin stilul de apărare în zonă aplicat de Petty & co, dar care a fost în cele din urmă anihilat în „Constantin Jude”. Bogdan Murărescu nu consideră că formația din Giurgiu mai poate surprinde cu ceva în plan tactic, însă e convins că într-un joc de totul sau nimic, orice detaliu poate face diferența. „Nu mai au cu ce să ne surprindă în mod deosebit, dar ajunge și un lucru minor să pună puțin pe gânduri o echipă sau alta. Chiar cred că suntem echipa mult mai valoroasă, dar depinde de mai mulți factori. E vorba de un singur meci, cine îl câștigă, va câștiga și seria. Contează forma de moment din ziua respectivă, sunt mai mulți factori”, a mai spus Murărescu.

Ultimul meci al seriei dintre CSS Giurgiu și BC Timba se va desfășura vineri, cu începere de la ora 18. În cazul unei victorii, „urșii” vor încheia sezonul pe locul 12, în vreme ce un eșec îi va obliga la încă o serie de cinci meciuri cu Dinamo București, decisivă pentru menținerea în Liga Națională.

About Gabriel Toth

Leave a Reply