BC Timba va întâlni luni seară Farul Constanța, într-un duel ce se anunță extrem de interesant pentru jumătatea a doua a ierarhiei. Deși în turul campionatului n-au obținut decât o singură victorie, „marinarii” au furnizat etapa trecută surpriza sezonului, învingând singura echipă românească rămasă în competițiile europene, Gaz Metan Mediaș.

BC Timba  a arătat o cu totul altă față în primele două meciuri ale anului, odată cu transferurile lui Brown și Horton, dar chiar și așa, a terminat învinsă la Craiova și Giurgiu. În schimb, Farul Constanța, penultima clasată, a realizat o surpriză de proporții etapa trecută, învingând Mediașul.

„Farul a practicat un joc foarte bun, totuși pe fondul unei prestații execrabile a Mediașului. Oricum, e clar că sunt mult mai puternici decât în tur și vin cu un moral bun la Timișoara. Ei trebuie neapărat să câștige aici pentru a mai spera la ceva, dar și noi suntem într-o situație dificilă, trebuie să câștigăm pentru a ne păstra măcar locul 13. Va fi un joc de care pe care. Sper să avem luciditatea necesară pentru a ne impune”, a declarat antrenorul Bogdan Murărescu, înaintea confruntării de luni seară.

Timba și-a propus, la începutul anului, să obțină șapte victorii în returul campionatului, bornă pe care Murărescu e convins că elevii săi o mai pot atinge, în ciuda celor două eșecuri din primele două runde. „E normal să ne stabilim  obiective mai îndrăznețe, pentru că dacă ne propuneam doar trei victorii, poate realizam numai una, iar atunci n-am făcut nimic. Cred în continuare că suntem mai puternici, în ciuda celor două înfrângeri. Am simțit asta pe teren, am controlat perioade bune în ambele meciuri. Chiar dacă pare imposibil, eu cred că putem încă realiza 6-7 victorii în retur. Sunt convins că putem învinge echipe mai puternice decât noi”, a mai spus Murărescu.

„Urșii” mai așteaptă o întărire

Primele două meciuri ale anului au relevat o gravă problemă la nivelul pivoților. Cum Chief Kickingstallionsims a lipsit la Craiova și Giurgiu, datorită unei entorse, pe poziția 5 a mai rămas doar Alex Mihuți, care de altfel a și acumulat rapid greșeli personale. În săptămâna premergătoare meciului cu Farul, ambii pivoți au avut probleme, Chief plângându-se de probleme la spate, în timp ce Mihuți a fost răcit.

Pentru a nu risca să mai rămână fără soluții sub panou, Bogdan Murărescu așteaptă în perioada următoare sosirea unui nou pivot de meserie, cel mai probabil din fosta Iugoslavie. Acesta ar fi cel de-al doilea extra-transfer, ultimul de care poate beneficia gruparea timișoreană în acest sezon.

„Probabil vom mai avea o surpriză până când se termină perioada de extra-transferuri. E clar în acest moment că va fi un pivot, deoarece aici e problema la noi. Sunt discuții, să vedem cum ne vom descurca din punct de vedere financiar. Eu mi-am dorit încă de la începutul anului încă un pivot, pentru că îmi era teamă tocmai de ceea ce se întâmplă acum, cu Chief și Mihuți”, a punctat antrenorul celor de la Timba.

Partida Timba Timișoara – Farul Constanța se va desfășura luni, de la ora 18.15, în sala „Constantin Jude”.

Leave a Reply