Timba – BC Timișoara, derby-ul recuperatorilor


Baschetul timișorean a intrat în febra derby-ului orașului, dintre Timba și BCT, programat sâmbătă seară, în sala „Constantin Jude”. O confruntare a ambițiilor și orgoliilor, dar și a unor jucători extrem de interesanți, care au lăsat urme adânci în statisticile Ligii Naționale. Doi dintre cei mai bun recuperatori din campionatul intern, Jordan Glynn și Delvon Johnson, vor oferi unul dintre duelurile de urmărit al derby-ului din weekend.

Derby-ul local de sâmbătă, dintre BC Timba și BC Timișoara, propune unul dintre cele mai interesante dueluri sub panou din Liga Națională. Pe de o parte, îl avem pe Jordan Glynn, extrema specializată în recuperări, iar de cealaltă pe Delvon Johnson, cel care deține recordul stagional al celor mai multor mingi prinse sub panou într-un meci.

În vară, atunci când a sosit la Timișoara, Jordan Glynn spunea că își dorește câte un double-double în fiecare meci. Mărturisea că îi place lupta de sub panou, pe care încearcă să o domine și, bineînțeles, din postura de extremă, poate aduce și puncte pe tabelă echipei sale. Deși extrem de optimiste, promisiunile sale s-au materializat în bună măsură de-a lungul acestui sezon.

În acest moment, Jordan Glynn conduce detașat clasamentul recuperărilor din Liga Națională, totalizând nu mai puțin de 239, în 26 de meciuri disputate. Pe următoarele poziții în această ierarhie se clasează cel mai masiv jucător din campionat, Ionuț Drăgușin de la Craiova, cu 222, și David Steffel, pivotul de 2,12m al Rovinariului, cu 195 de rebound-uri. În plus, Jordan Glynn a reușit nu mai puțin de 9 double-double-uri, toate venite în urma cumului din rubricile de recuperări și de puncte. Să mai spunem că americanul traversează cea mai bună serie din acest punct de vedere, terminând cu câte un double-double ultimele trei jocuri de campionat.

Delvon Johnson a fost achiziționat tot vara trecută de BC Timișoara, având renumele celui mai bun recuperator din campionatul Suediei, acolo unde a evoluat în sezonul trecut. Despre pivotul american se poate afirma însă că a avut o evoluție sinusoidală în actualul sezon, alternând evoluțiile bune cu cele modeste nu doar de la joc la joc, ci chiar de la sfert la sfert. Totuși, se clasează pe locul 6 în clasamentul rebounder-ilor din Liga Națională, cu un total de 180, dar, în plus, deține un record greu de egalat de oricare pivot din România.

În meciul câștigat de Leii din Banat, scor 63-56 pe teren propriu cu liderul CSM Oradea, Delvon Johnson a avut o contribuție extrem de importantă, terminând jocul cu nu mai puțin de 20 de recuperări. Record absolut, neatins de niciun alt jucător din campionat în acest sezon. De performanța lui Johnson au reușit doar să se apropie Darko Balaban (BC Mureș) – 19 recuperări într-un joc și Lee Christopher Wayne (CSU Sibiu), cu 18.

Derby-ul baschetului timișorean, dintre BC Timba și BC Timișoara, se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

About Gabriel Toth

Leave a Reply