Timba a pus probleme doar o jumătate de meci la Mediaș


BC Timba a încheiat turul la Mediaș, pe terenul singurei echipe românești calificate în primăvara europeană. Deloc surprinzător, „urșii” au fost întrecuți, scor 72-51, la capătul unui joc desfășurat după un tipar deja obișnuit la gruparea timișoreană.

La fel ca și în celelalte meciuri cu adversari superiori, Timba a rezistat ceva mai mult de o jumătate de meci la Mediaș. Trupa lui „Bogdan Murărescu” s-a aflat la conducere pe aproape toată durata primului sfert, pe care gazdele l-au câștigat însă in extremis, 17-16. „Urșii” le-au suflat elevilor lui Marcel Țenter în ceafă și până la pauza mare, atunci când Mediașul conducea cu un ecart deloc liniștitor, de doar patru lungimi (35-31).

După reluare, Timba a început să se stingă încetul cu încetul. La fel ca și în confruntările cu BC Timișoara sau Asesoft Ploiești, „urșii” au rămas mult în urma adversarului în cea de-a doua jumătate a jocului, decisiv fiind sfertul 3, câștigat de medieșeni cu (20-9). Cu un dezavantaj de 15 puncte pe terenul uneia dintre forțele campionatului înaintea ultimului sfert, Bogdan Murărescu le-a dat ocazia să bifeze minute și celor care au evoluat mai puțin în acest sezon, diferența finală fiind de 21 de puncte (72-51).

Rickey Huckaby a fost cel mai bun marcator al timișorenilor, cu 14 puncte, urmat de Chief – 9, Czmor – 8, Stojakovic – 7, Glynn – 6, Grubisic – 4, Andrieș – 3. De partea cealaltă, Mediașul a contat în principal pe Ivan Ivanovic, marcator a 24 de puncte, secondat de Titus Nicoară, cu 14.

About Gabriel Toth

Leave a Reply