ASU Politehnica încheie cu un eșec sever cantonamentul din Ungaria

DSC_0026 (Medium)ASU Politehnica a pierdut cu 4-0 amicalul susținut astăzi, în compania primei echipe a celor de la Elore Bekescsaba. În ciuda scorului, timișorenii au avut momente mai bune de joc decât în primele două teste ale săptămânii, însă oboseala acumulată în cantonament și, pe alocuri, lipsa de concentrare au condus la diferența mare de pe tabelă.

Partida de astăzi – a treia disputată între cele două formații în decursul acestei săptămâni pe cochetul Korhaz Utcai Stadion – a început cu o eroare gravă a defensivei poliste, în minutul 6, de care a profitat Takacs, care a deschis scorul. Au urmat momente bune de joc ale alb-violeților din Banat, care au dominat în totalitate primul mitan, maghiarii limitându-se la ieșiri rapide pe contraatac. În minutul 21, s-a consemnat cea mai mare ocazie polistă, Vucea nereușind să găsească cadrul porții, după ce scăpase singur cu portarul Gyurjan. Cinci minute mai târziu, după un contraatac, același Takacs a scăpat singur cu Mitrea, dar a tras puțin peste poartă, mingea „ștergând” și transversala. Ultima ocazie importantă a primului mitan le-a aparținut poliștilor, în minutul 38, atunci când Giuricici a purtat o acțiune în viteză, i-a pasat în stânga lui Ghinescu, însă șutul decarului polist a trecut peste poartă.

În partea secundă, echipa din Bekescsaba s-a dezlănțuit, fără a impresiona însă. Practic, elevii lui Zoran Spisljak au fructificat la maximum fiecare șansă creată în careul polist, distanțându-se astfel pe tabelă. 2-0 s-a făcut în minutul 55, atunci când Birtalan l-a executat pe Mitrea cu un șut elegant, sub transversală, de la 16 metri. Scorul de forfait s-a înregistrat două minute mai târziu, atunci când Mitrea a respins în față un balon șutat de Daniel Toth, iar Szalai a avut de îndeplinit o simplă formalitate, din doi metri. În fine, golul de 4-0 a venit în minutul 81, atunci când Juhasz a centrat de pe dreapta, iar Szalai a reușit „dubla”, cu o lovitură de cap plasată, în stânga goalkeeperului polist.

Elore 1912 Bekescsaba (antrenor Zoran Spisljak): Gyurjan – Benyei, Feher, Kelemen, Fabio, Spitzmuller Takacs, Ihrig-Farkas, Birtalan, Nagy, Urbin. Au mai intrat Mursits – Koszo, Pilan, Granicz, Juhasz, Szelpal, Bagi, Kalman, Szalai și D. Toth.
ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): Mitrea – Stefanovici, Gălan, Todorov, Taub – Bilia – Vucea, D. Constantinescu, Giuricici, Ghinescu – Bădăuță. Au mai intrat Telescu, Stancu, P. Niță, D. Băban, Țugui, Blănaru, Teuț, Peter și Marin.

Așadar, bilanț negativ pentru ASU Politehnica în compania echipei din Bekescsaba în această săptămână: o remiză și două înfrângeri, golaveraj 1-7. Pentru alb-violeți urmează mâine un al patrulea test al săptămânii, pe drumul de întoarcere din Ungaria, în fieful echipei de Liga a IV-a din Arad, Crișul Chișineu Criș.

ASU Politehnica, învinsă în al doilea amical din Ungaria

bekes-poliASU Politehnica a bifat prima înfrângere din amicale. În această seară, pe Korhaz utcai Stadion din Bekescsaba, nou-promovata în liga secundă a fost învinsă cu 3-1 de „satelitul” formației locale, Elore 1912. Timișorenii au avut trei absenți din motive medicale, însă în jocul lor s-a resimțit și oboseala acumulată în cele șapte zile scurse din stagiul maghiar.

După remiza albă de marți, cele două formații au oferit un joc mai spectaculos astăzi, mult mai deschis, controlat însă în bună măsură de cei din Bekescsaba. Gazdele, de această dată cu trei jucători de la prima formație în 11-le de start, au deschis scorul în minutul 34, atunci când Szalai i-a pasat elegant, cu călcâiul, lui Daniel Toth, iar acesta l-a învins pe Alin Constantinescu. Replica poliștilor a venit chiar la faza următoare: centrare Teut de pe dreapta pentru lovitura de cap a lui Blănaru, pe lângă poartă. Pe fondul unui joc mai bun al timișorenilor, Bekescsaba și-a majorat avantajul, în ultimul minut al primei reprize, atunci când Szalai a finalizat o fază plecată de la o minge pierdută de Blănaru.

În partea secundă, timișorenii au început în atac, însă nu au reușit să îi pună probleme lui Ribnanszki. De fapt, tot cei din Bekescsaba au fost mai periculoși, însă Gakos a scos șutul lui Toth, din interiorul careulkui, în minutul 57. ASU Politehnica a reintrat în joc în minutul 60, atunci când Bădăuță a obținut o lovitură de pedeapsă, pe care Vucea a transformat-o. În ultima jumătate de oră, gazdele, cu o echipă complet schimbată de antrenorul Zoran Spisljak, au fost mai prezente în joc. În minutul 76, Gakos a respins greșit în față o minge centrată de pe dreapta, însă apoi a scos cu un reflex de senzație reluarea lui Birtalan, din poziție bună. În cele din urmă, Urbin a marcat pentru 3-1 în minutul 86, stabilind și scorul final al întâlnirii.

Andrei Haș, noutatea zilei

ASU Politehnica l-a testat astăzi pe Andrei Haș, un mijlocaș în vârstă de 23 de ani, care a sosit în cantonamentul echipei cu o oră înzintea startului partidei. Originar din Oradea, Haș a evoluat la nivelul ligii secunde pentru formațiile din orașul său natal, Luceafărul și FC Bihor. În sezonul trecut de „B”, pe care Bihorul l-a dus până la jumătate, a bifat 12 prezențe, dintre care 11 ca titular. Andrei Haș a evoluat în repriza a doua a întâlnirii de astăzi, fără a se evidenția însă, șansele de a fi păstrat în continuare fiind mici.

Bekescsaba 1912 Elore II (antrenor Zoran Spisljak): Ribanskzi – Koszo, Pilan, Granitz, Juhasz, Szelpal, Bagi, Kalman, Medyes, Szalai, D. Toth. Din minutul 60 au intrat Gyurjan – Benyei, Feher, Kelemen, Fabio, Spitzmuller, Takacs, Ihrig, Birtalan, Nagy, Urbin.

ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu): A. Constantinescu – Stefanovici, Telescu, Gălan, P. Niță, D. Constantinescu, Stancu, Teuț, Blănaru, Băban, Bădăuță. Au mai intrat Gakos – Birău, Marin, Todorov, Taub, Bilia, Vucea, Țugui, A. Haș.