Momentul adevărului pentru BC Timișoara: „Nu sunt îngrijorat de forma echipei”


Au mai rămas ceva mai mult de 48 de ore până la semifinala de Cupa României pe care BC Timișoara o va disputa, pe teren propriu, în fața Mediașului. Chiar dacă jocul alb-violeților a cam scârțâit în acest retur, antrenorul Srdjan Jovanovic nu pare îngrijorat din acest punct de vedere, fiind convins că fiecare dintre elevii săi v trata acest Final Four ca o șansă unică.

A început numărătoarea inversă. Două zile ne mai despart de Final Four-ul Cupei României, evenimentul care va întoarce toate privirile din lumea baschetului românesc către sala „Constantin Jude”. Tehnicianul gazdelor de la BC Timișoara, Srdjan Jovanovic, vede acest turneu ca o șansă pentru elevii săi de a-și demonstra adevărata valoare.

„Ne dorim să practicăm cel mai bun baschet al nostru, e timpul să arătăm pentru ce ne-am antrenat tot anul. Trebuie să le arătăm fanilor ce vor umple sala că suntem mai puternici decât celelalte echipe, că avem energia și încrederea necesară să câștigăm trofeul. Nu va fi ușor, toate echipele sunt foarte puternice. Despre Asesoft putem spune că e favorită, deoarece a terminat pe 3 sezonul regulat, dar nu cred că va conta acest lucru la Final Four”, a spus Srdjan Jovanovic.

BC Timișoara are un avantaj moral în fața adversarului din semifinală, Gaz Metan Mediaș, în fața căruia a câștigat ambele dispute din campionat. Atât Srdjan Jovanovic, cât și Marcel Țenter vor avea la dispoziție întreg efectivul pentru această încleștare, ce se anunță deschisă oricărui rezultat. „Mediașul e o echipă puternică, am jucat de două ori contra lor în acest sezon. Ne cunoaștem bine unii pe alții. Poate s-a mai schimbat ceva la ei prin revenirea lui Mitchell de după accidentare, dar cu el sau fără el, formează o echipă puternică. De asemenea, noi vom fi în formulă completă, toată lumea e aptă, mă aștept la un joc interesant, extrem de dificil, în care se poate întâmpla orice”, a mai spus Jovanovic.

BC Timișoara a scârțâit din toate balamalele pe finalul sezonului regulat. Alb-violeții au învins cu mari emoții două echipe din subsolul ierarhiei, Timba și Farul, terminând învinși disputa de pe teren propriu cu cea de-a 12-a clasată, CSS Giurgiu. Cu toate acestea, Srdjan Jovanovic nu e îngrijorat de forma în care se află elevii săi.

„Nu sunt îngrijorat de forma echipei. Am câștigat la Constanța, acolo unde au pierdut alte echipe puternice. Cu Giurgiu, într-adevăr, am avut o zi foarte proastă, dar n-aș vrea ca un meci să ne zdruncine încrederea și tot ceea ce am lucrat. Va fi ceva cu totul diferit, nu mai suntem în campionat, pentru toți jucătorii, dar și pentru mine, ca antrenor, e o șansă cu care nu te întâlnești zilnic, e ceva grandios. Vă asigur că vom fi la maximum din punct de vedere al atitudinii și al energiei”, a afirmat Jovanovic.

Pentru Srdjan Jovanovic va fi, fără doar și poate, cel mai important moment al carierei sale de antrenor. Totuși, tehnicianul sârb nu simte o presiune uriașă pe umeri, având în vedere că a mai trăit astfel de turnee decisive, la un nivel mult mai înalt, pe vremea când era jucător. „Va fi un examen pentru toată lumea. Ca jucător am jucat multe Final Four-uri, nu e ca și cum aș simți o presiune extraordinară. Firește, acum sunt antrenor, responsabilitatea e mai mare, dar am câștigat Final Four-uri de cupă europeană, unde există într-adevăr o presiune fantastică. Pentru mine nu e o problemă, important e ceea ce pot arăta băieții în aceste două zile pe parchet”, a conchis Srdjan Jovanovic.

Sâmbătă, vor avea loc semifinalele Cupei României, în sala „Constantin Jude”. De la ora 17, U Mobitelco Cluj va înfrunta campioana CSU Ploiești, iar de la 19.30, BC Timișoara va primi replica celor de la Gaz Metan Mediaș. Jocul pentru locul 3, dar și marea finală, se vor desfășura duminică.

Bucurie amară pentru BC Timișoara: duel cu Asesoft în play-off


BC Timișoara a zâmbit în această seară la Constanța, dar parcă nu e zâmbetul ei. Gruparea alb-violetă s-a impus la limită, scor 73-72 în fieful Farului, însă nu reușește să evite, în „sferturile” Ligii Naționale, echipa de care s-a temut cel mai mult, Asesoft Ploiești.

BC Timișoara s-a impus pe teren la Constanța, dar a pierdut la jocul calculelor pentru play-off. „Leii din Banat” s-au impus cu 73-72 pe terenul Farului, însă vor întâlni Asesoft Ploiești, formația în fața căreia au pierdut, la zero, singurele două finale de campionat în care au reușit să acceadă, în 2009 și 2012.

BC Timișoara a abordat ultimul joc din sezonul regulat cel de la Constanța, cu urechea ciulită la ceea ce se întâlmpla în alte săli. Miza principală pentru alb-violeți a fost evitarea coșmarului din ultimele sezoane, Asesoft Ploiești, formație în fața căreia n-au mișcat atunci când i-au întâlnit în fazele superioare ale campionatului.

Cele două echipe au mers minute bune cap la cap. Timișorenii au condus după primul sfert (17-16), au rămas în avantaj și la pauza mare (35-33), după care păreau să facă un pas înapoi, văzându-se conduși la șapte puncte după o jumătate de oră de joc (48-55). În ultimul sfert, elevii lui Srdjan Jovanovic au revenit și au preluat conducerea în final, terminând meciul cu doar o lungime în fața dobrogenilor, 73-72.

Chiar dacă pentru alb-violeți nu e nici cazul și nici timpul necesar pentru a transforma într-o sărbătoare succesul de la Constanța, să remarcăm totuși că e prima victorie din afara Timișoarei după 105 zile. „Leii din Banat” câștigau pe 18 decembrie la Giurgiu, următoarea deplasare victorioasă fiind abia cea contra concitadinei Timba, în urmă cu o săptămână și jumătate.

Devan Downey a fost cel mai bun marcator al „leilor”, cu 17 puncte, urmat de Archie – 12, Sarovic – 10, Johnson – 9, Căpușan – 8, Jovanovic – 6, Gallimore – 6 și Popescu – 5. De partea cealaltă, a ieșit în evidență Angel Santana, cu 16 puncte.

Iată însă tabloul sferturilor de finală ale Ligii Naționale:

(Locul 1) BC Mureș – CSM București (Locul 8)
(2) CSM Oradea – U Mobitelco Cluj (7)
(3) CSU Asesoft Ploiești – BC Timișoara (6)
(4) SCMU Craiova – Gaz Metan Mediaș (5)

BC Timișoara încheie sezonul regulat la malul mării


BC Timișoara va avea parte de o deplasare obositoare, tocmai la Constanța, cu doar câteva zile înaintea mult așteptatului Final Four al Cupei României, ce se va desfășura în sala „Constantin Jude”. Alb-violeții au nevoie de o victorie pentru a-și asigura în final o clasare cât mai bună, însă antrenorul Srdjan Jovanovic spune că elevii săi nu vor fi preocupați de calcule.

După două jocuri modeste, cu Timba și CSS Giurgiu, BC Timișoara se deplasează, în ultima etapă a sezonului regulat, pe terenul unei alte formații din subsolul clasamentului, Farul Constanța. Pentru alb-violeți, o victorie la malul mării e extrem de importantă în ceea ce privește clasarea la finalul sezonului regulat, dar și din punct de vedere moral, în perspectiva Final Four-ului de Cupa României pe care îl vor organiza în weekend.

„În ultimele două partide nu am jucat prea bine, iar acum încercăm să remediem ceea ce am greșit. Lucrăm din greu la antrenamente ca să încercăm să reparăm ce am stricat în ziua proastă prinsă împotriva Giurgiului. Aștept din partea băieților concentrare, agresivitate mai ales în zona mingii și mult mai multă atenție în duelurile unu la unu, pentru că la ultimul meci un singur adversar ne-a înscris 40 de puncte. Le-am cerut jucătorilor să fie ca o echipă, să se ajute, să creadă în ei și să fie atenți la detalii”, a declarat Srdjan Jovanovic, pentru bctimisoara.ro.

Tehnicianul sârb spune că elevii săi nu se vor gândi la clasament, deși, de la locul 3 în jos, lupta e extrem de strânsă. „Nu ne vom gândi la clasament. Am convenit cu jucătorii să nu facem calcule, ci doar să jucăm un baschet solid și să câștigăm, ca totul să fie o bună pregătire pentru turneul final al Cupei României”, a mai spus Jovanovic.

Partida dintre Farul Constanța și BC Timișoara se va desășura marți, cu începere de la ora 18, în același timp cu toate celelalte partide ale rundei cu numărul 30. În tur, bănățenii s-au impus pe teren propriu cu 97-79.

Criză reactivată la BC Timișoara: 86-96 cu CSS Giurgiu


Cu o săptămână și jumătate înainte de Final Four-ul Cupei României, BC Timișoara nu arată deloc promițător. După o victorie controversată cu Timba, alb-violeții au fost întrecuți în propriul fief de o altă formație ce luptă doar pentru surpraviețuirea în prima ligă, CSS Giurgiu.

BC Timișoara a vândut aproape toate biletele pentru Final Four-ul Cupei României, însă fanii alb-violeților au serioase motive de îngrijorare. Jocul echipei scârțâie din toate balamalele, lucru demonstrat mai clar ca niciodată în această seară, în meciul cu CSS Giurgiu. Formația de la Dunăre părea să vină ca mielul la tăiere în sala „Constantin Jude”, având un lot decimat față de prima parte a campionatului. În schimb s-a trezit predând o lecție de baschet unei echipe ce tinde la măcar un trofeu în acest sezon.

BC Timișoara a început extrem de șovăielnic partida, văzându-se condusă la finele primului sfert (20-21), reușind apoi să încheie prima jumătate cu doar trei puncte avans (49-46). Nimic neobișnuit aici, alb-violeții având deja o tradiție în ceea ce privește evoluțiile șterse din primele două sferturi ale meciurilor. Tehnicianul Srdjan Jovanovic n-a reușit să producă însă la pauză șocul necesar, așa cum i-a ieșit, de altfel, în alte partide, aparent mult mai dificile.

La prima vedere, gruparea din Giurgiu pare o formație ușor de citit, poate chiar asta și-a propus, printr-un joc bazat strict pe realizările personale ale lui Parrish Petty. Și totuși, timișorenii n-au avut replică, americanul echipei din Giurgiu continuându-și „monologul” de pe parchet. După o jumătate de oră de joc, cele două echipe s-au regăsit la egalitate (66-66), pentru ca, în ultimele 10 minute, giurgiuvenii să ia cu asalt o formație în care doar bătrânul Sarovic mai mișca și să obțină una dintre victoriile răsunătoare ale acestui campionat.

S-a încheiat 86-96, iar BC Timișoara pierde orice șansă de a aborda sferturile de finală ale campionatului cu avantajul terenului propriu. Iar perspectiva Final Four-ului, care se apropie cu pași repezi, le dă fiori reci pe spinare fanilor.

Zlatko Jovanovic și Robert Sarovic au fost cei mai buni marcatori ai timișorenilor, ambii cu câte 18 puncte, urmați de Popescu – 16, Johnson – 12, Arche – 8, Downey – 7, Gallimore – 5, Căpușan – 2. De partea cealaltă, am asistat la un „one man show”, Parrish Petty punând nu mai puțin de 40 de puncte pe tabela din sala „Constantin Jude”.

Reacții la cald

„Responsabilitatea e doar a mea, eu sunt cel care a pierdut meciul. Va trebui să ne regăsim puterea de a munci, trebuie să regândim tot ceea ce facem și să ne pregătim pentru jocurile viitoare. Eu am pierdut meciul, prin ceva ce am încercat să pregătesc în această săptămână, aș fi vrut să dau șanse mai multor jucători. E numai vina mea. Jucătorii m-au ascultat, au făcut tot ceea ce le-am cerut, nu am nimic să le reproșez elevilor mei și nici arbitrilor. Am câștigat de atâtea ori în această sală în campionat, astăzi a venit rândul să pierdem și trebuie să știm să gestionăm această situație”. (Srdjan Jovanovic, antrenor BC Timișoara)

„Fiecare joc e o nouă provocare. Pentru mine, a fost ca o partidă de șah, faci o mișcare, adversarul face la rându-i o mișcare, fiecare echipă își aruncă în joc propriul caracter. Am pierdut doi stranieri datorită accidentărilor, un altul a plecat, din cauza unor probleme financiare. Am jucat cu doar trei străini, în fața unei echipe extraordinare, în sala acesteia, și am reușit să câștigăm. E într-adevăr o realizare mare pentru noi”. (Bryan Terrell, antrenor CSS Giurgiu)

BC Timișoara continuă asaltul către locul 4: miercuri vine Giurgiu


BC Timișoara își propune să bifeze cea de-a treia victorie consecutivă din acest sezon, mai ales că miercuri va primi vizita celor de la CSS Giurgiu, o formație mult slăbită în ultima perioadă. „Leii din Banat” au nevoie ca de aer de cele 2 puncte, pentru a păstra șanse la ocuparea unuia dintre primele patru locuri la finele sezonului regulat.

După ce a învins Mediașul și a trecut la limită de Timba, în derby-ul local de sâmbătă, BC Timișoara caută cea de-a treia victorie la rând, în fața formației din Giurgiu. Echipa de la Dunăre vine după o victorie la 13 puncte cu penultima clasată, BC Perla Harghitei, însă are un lot mult subțiat față de prima parte a campionatului, antrenorul Bryan Terrell bazându-se în acest moment doar pe trei jucători străini.

Deși formația sa pornește clar cu prima șansă în disputa de miercuri seară, tehnicianul Srdjan Jovanovic le atrage atenția elevilor săi că surprize neplăcute pot apărea oricând.

„Ne propunem să jucăm bine încă din startul meciului, ca să nu le permitem adversarilor să încerce victoria aici. Pentru noi este important să continuăm seria de succese și să obținem un loc bun pentru play-off. Vom fi atenți și motivați, pentru că am văzut de multe ori în acest campionat că rezultatele sunt imprevizibile, iar echipele din zona inferioară a clasamentului încearcă să arate un baschet cât mai bun. Este adevărat că Giurgiu a rămas cu doar trei jucători străini, însă asta nu înseamnă că le vom acorda mai puțină atenție sau mai puțin respect”, a declarat Jovanovic.

CSS Giurgiu a fost ultima echipă pe care BC Timișoara a învins-o în deplasare, până la jocul de sâmbăta trecută, din „Constantin Jude”, atunci când Timba a fost considerată gazdă. La 18 decembrie, „Leii din Banat” s-au impus cu 79-68 la malul Dunării, după un meci în care n-au lipsit emoțiile pentru timișoreni.

Partida BC Timișoara – CSS Giurgiu se va disputa miercuri, cu începere de la ora 19, în sala „Constantin Jude”.

Srdjan Jovanovic: „Timișoara a devenit un oraș al baschetului”


BC Timișoara va încerca să spargă gheața în deplasare tocmai în sala „Constantin Jude”. Deși elevii săi pleacă favoriți în derby-ul local cu Timba, Srdjan Jovanovic atrage atenția că „urșii” au câțiva jucători capabili să pună probleme oricărei echipe din Liga Națională.

Srdjan Jovanovic și-a elogiat „vecinii” de la Timba, despre care spune că pot crea panică în orice apărare, mai ales prin cei doi nou-veniți din iarnă, Jermont Horton și Denham Brown.

„Timba e într-un moment foarte bun, iar noi venim după câteva meciuri dificile, împotriva a, probabil, celor mai bune echipe din țară. Rezultatele nostre pot spune că au fost bune în ultima perioadă. Va fi un meci interesant  sâmbătă, pentru a vedea care echipă e mai în formă în acest moment. Timba e o echipă bună, e cu siguranță mai puternică decât în prima parte a sezonului. Joacă agresiv, aleargă foarte mult pe tranziție. E clar că Horton și Brown sunt principalele pericole ale lor, amândoi au marcat peste 30 de puncte la Miercurea Ciuc, dar asta nu înseamnă că nu sunt periculoși și ceilalți jucători”, a declarat Jovanovic.

Tehnicianul „Leilor din Banat” spune că nu simte acest meci ca pe un derby, însă e convins că simplul fapt că se vor duela două echipe ale Timișoarei va stârni interes și chiar curiozitate în rândul iubitorilor de baschet din oraș. „Nu simt în mod special acest meci ca un derby. În ultimele trei meciuri, am jucat cu trei dintre cele mai în formă echipe din campionat, Craiova, Asesoft și Mediaș, cred că acele partide au avut o încărcătură mai mare. Bineînțeles, e important pentru ambele echipe acest meci, simțim o oarecare tensiune, însă una pozitivă. Lumea e foarte curioasă să vadă ce va ieși din acest joc. Noi luptăm pentru primele locuri, Timba speră să își mențină poziția în prima ligă. Eu zic că au făcut un sezon bun, felicit staff-ul tehnic de la Timba pentru tot ceea ce a realizat și îi aștept la anul în play-off”, a mai spus Jovanovic.

Tehnicianul sârb e de părere că Timișoara traversează un moment bun din punct de vedere baschetbalistic, prin prezența a două echipe pe prima scenă, situație ce ar putea atrage și mai mult copiii din oraș către sportul cu mingea la coș.

„E un lucru constructiv, putem spune că Timișoara a devenit un oraș al baschetului. Lumea de aici iubește baschetul, investește bani în baschet. În plus, copiii pot vedea săptămânal la sală cel puțin un meci puternic”, a mai spus Jovanovic.

Partida BC Timba – BC Timișoara se va desfășura sâmbătă, cu începere de la ora 18, în sala „Constantin Jude”.

BC Timișoara, coșmarul echipelor aflate pe val


BC Timișoara își continuă seria perfectă de pe teren propriu, după 86-80 cu cea mai în formă echipă a momentului din Liga Națională, Gaz Metan Mediaș. La fel ca și la precedentele jocuri din sala „Constantin Jude”, a fost nevoie ca alb-violeții să se simtă cu cuțitul la os pentru a juca la nivelul unei pretendente la titlu.

După ce în urmă cu două etape producea prima sincopă a Craiovei din 2013, BC Timișoara nu se dezminte și o împiedică și pe Gaz Metan Mediaș, formație ce n-a simțit decât gustul victoriei în acest an. Deși de pe teren străin n-au reușit să culeagă nimic în retur, elevii lui Srdjan Jovanovic „recoltează” serios în propriul fief, doar Târgu Mureș plecând învingătoare de la Timișoara de la Anul Nou încoace.

BC Timișoara a început destul de șovăielnic întâlnirea. Cu o bancă scurtă, de pe care au lipsit tinerii Toth, Păun și Milencovici, plecați la turneul de U23 de la Pitești, dar și Zlatko Jovanovic, indisponibil din cauza unei probleme la spate, alb-violeții au părut ușor de citit de către Marcel Țenter. Elevii celui din urmă aveau 23-18 după primul sfert și 49-36 la pauza mare și păreau să se îndrepte, încet dar sigur, spre cea de-a 10-a victorie consecutivă.

Indiciile ce au dus la scorul final nu s-au arătat nici în primele minute de la reluare, Merdiașul urcând ecartul la nu mai puțin de 17 puncte (36-53). Din acest moment, „Leii din Banat” au renăscut parcă din propria cenușă, nervul lui Downey impulsionându-i și pe ceilalți colegi să-l ajute cu recuperări atât pe faza de apărare, cât și pe cea de atac. După un „run” de 13-0, BC Timișoara a ajuns la patru lungimi în spatele adversarului (49-53), reîntrând astfel mai mult decât serios în joc, împinsă de la spate și de sală. După o jumătate de oră de joc efectiv, Mediașul avea 64-60, un scor de nu îi dădea niciun motiv de liniște lui Marcel Țenter, după tot ceea ce se întâmplase până atunci.

Iar temerile antrenorului ardelean s-au adeverit în ultimul act, în care BC Timișoara a preluat din nou conducerea după mai bine de 30 de minute și nu s-a mai oprit decât atunci când s-a văzut cu cele două puncte în cont.

Devan Downey e pentru al treilea meci la rând cel mai bun marcator al lui BC Timișoara (22 de puncte) și pare din ce în ce mai clar că a fost cea mai bună mutare a clubului alb-violet din acest sezon. Americanul a fost urmat de Popescu – 16, Gallimore – 14, Archie (double-double – 12 puncte, 10 recuperări), Tuljkovic – 10, Sarovic – 9 și Tudosă – 3. De partea cealaltă, Shiloh a contribuit cu 16 puncte.

Reacții la cald

„Am fost șocați  în această dimineață să aflăm că Zlatko are probleme cu spatele și nu va juca, după ce aseară s-a antrenat normal. Nu știam ce vom face fără el, n-am putut schimba nimic, am câștigat, dar am avut mari probleme. În prima parte, am avut probleme mai ales în defensivă, le-am permis să înscrie 49 de puncte până la pauza mare, ceea ce e inadmisibil, în condițiile în care jucăm acasă. E un lucru ce nu se întâmplă pentru prima oară, ni s-a întâmplat și la ultimele meciuri, rămânem în urmă, iar apoi trebuie să consumăm foarte multă energie pentru a reveni. E foarte important faptul că am câștigat, că avem 2-0 cu Mediașul în acest sezon”. (Srdjan Jovanovic, antrenor BC Timișoara)

„Am controlat foarte bine primele două sferturi, ne-am apărat exact, am marcat din poziții clare, iar asta pentru că deciziile noastre au fost corecte. Începând cu sfertul 3, nu am mai reușit să construim poziții bune de șut, deciziile pe care le-am luat în tranziție sau în atacurile rapide au fost de multe ori greșite, iar asta pe fondul unor reușite foarte bune ale timișorenilor. Până la urmă, recuperările ofensive ale gazdelor, de la începutul sfertului 3, ne-au costat. A fost și o relaxare inacceptabilă a noastră. Pe de altă parte, nu sunt omul care să acuz arbitrajul, dar pot să spun doar că un asemenea arbitraj favorizează echipa ce se află în revenire”. (Marcel Țenter, antrenor Gaz Metan Mediaș)

BC Timișoara vrea să oprească seria victorioasă a Mediașului


BC Timișoara va primi joi seară vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, grupare ce nu a înregistrat decât victorii în Liga Națională, în acest început de an. „Leii din Banat” vor avea ocazia să le ia pulsul ardelenilor, mai ales că peste mai puțin de o lună, îi vor întâlni în semifinalele Cupei României, tot în sala „Constantin Jude”.

BC Timișoara încearcă să-și respecte cel puțin cadența din retur și să învingă pe teren propriu gruparea din Mediaș. La fel ca și în cazul Craiovei, răpusă în urmă cu două etape în sala „Constantin Jude”, ardelenii vin după un șir lung de victorii, ce a început încă din prima etapă a returului.

„Vrem să ne gândim doar la duelul din campionat cu Mediașul. Respectăm tot ce au făcut în întrecerea internă și în cupele europene, vor veni aici după o serie lungă de victorii. Pentru noi va fi o provocare mare, pentru a face un joc bun și a câștiga. Sunt mulțumit de progresul înregistrat de băieții mei în ultimul timp, am pierdut într-adevăr la Ploiești, dar eu zic că am jucat destul de bine. Mediașul e una dintre cele mai bune echipe din campionat, au o bancă foarte lungă, un staff tehnic competent, e o echipă extrem de serioasă”, a declarat Srdjan Jovanovic.

Tehnicianul alb-violeților spune că aceste ultime jocuri din sezonul regulat sunt extrem de importante pentru echipa sa, care își propune clasarea în primele patru, pentru o abordare mai relaxată a play-off-ului.

„Ambele echipe vor dori să câștige. Pentru noi, aceste ultime jocuri din sezonul regulat sunt însă foarte importante, pentru a prinde o clasare cât mai bună în perspectiva play-off-ului. Dacă se poate, ne-am dori să prindem primele 4 locuri, pentru a avea avantajul terenului propriu măcar în sferturile de finală. Dacă vom învinge joi, vom avea 2-0 împotriva Mediașului în acest sezon și, cu siguranță, va conta pentru moralul nostru”, a mai spus Jovanovic.

BC Timișoara și Gaz Metan Mediaș se vor întâlni și în 6 aprilie, în semifinalele Cupei României, disputa de joi fiind o bună oportunitate pentru alb-violeți de a-și studia viitorul adversar. „Acest joc nu va avea nimic în comun cu cel din Final Four, va fi complet diferit. Presiunea va fi mai mare în Cupa României, pentru că o înfrângere te scoate din competiție. În campionat, un meci nu face o diferență atât de mare. Oricum, vom avea ocazia să le luăm pulsul celor de la Mediaș înaintea meciului din semifinale”, a mai spus Jovanovic.

În acest moment, cel mai bun marcator al echipei, Zlatko Jovanovic, e incert pentru jocul de joi, în urma accidentării suferite la Brazi, contra campioanei CSU Ploiești. Bosniacul a efectuat în această dimineață abia primul antrenament din ultimele cinci zile. În schimb, aproape de o revenire pe parchet e Andrei Căpușan, accidentat la începutul returului. Acesta a reluat deja pregătirile alături de colegii săi și va putea evolua, cel mai probabil, începând de la derby-ul cu Timba, programat săptămâna viitoare.

Partida BC Timișoara – Gaz Metan Mediaș se va desfășura joi, cu începere de la ora 19, în sala „Constantin Jude”. Vă reamintim că la acest joc, puteți găsi bilete pentru Final Four-ul Cupei României, programat în 6-7 aprilie. Tichetele vor fi disponibile cu începere de la ora 18, în holul sălii.

BC Timișoara rămâne fără victorie externă în 2013


BC Timișoara continuă „moda” din acest retur: după o victorie entuziasmantă pe teren propriu, urmează o înfrângere în deplasare. Alb-violeții au cedat astăzi la Brazi, scor 79-89, în fața campioanei CSU Ploiești și înregistrează cel de-al cincilea eșec consecutiv pe teren străin.

BC Timișoara a reușit un prim sfert bun în fața Ploieștiului, conducând la finalul primelor 10 minute cu 26-24. Până la pauza mare, prahovenii au pus însă stăpânire pe joc și și-au asigurat un ecart de 7 lungimi în momentul intrării la cabine, 48-41.

În partea a doua, timișorenii au reușit din nou să echilibreze disputa, apropiindu-se, după 10 minute, la doar două lungimi, 69-67. Soarta partidei a rămas pe seama ultimului sfert, unul în care ploieștenii au părut mai stăpâni pe situație. În minutele de final, prahovenii au avut chiar și 13 puncte avans, însă tabela din Brazi a înghețat în cele din urmă la 89-79.

Singura parte pozitivă a partidei de astăzi pentru BC Timișoara o constituie avantajul din meciurile directe cu Ploieștiul. „Trița” lui Garry Gallimore, din ultima secundă, a salvat acest plus al alb-violeților, care în tur s-au impus la o diferență de 12 puncte în fața grupării pregătite de Dado Arnautovic.

Devan Downey și-a confirmat valoarea, reușind 23 de puncte în fața Ploieștiul, tot atâtea realizând și Zlatko Jovanovic. Au urma pe lista marcatorilor Sarovic – 11, Archie – 8, Gallimore – 5, Johnson – 5, Popescu – 2 și Toth – 2. De partea cealaltă, masivii Cătălin Burlacu și Vladimir Tica au contribuit cu câte 20 de puncte.

Va sparge BC Timișoara gheața tocmai pe terenul campioanei?


BC Timișoara se întoarce vineri la Brazi, acolo unde a pierdut titlul în primăvara anului trecut, în fața celor de la CSU Ploiești. Pe lângă setea de revanșă pentru finala pierdută în minimum de jocuri, „Leii din Banat” încearcă să treacă un hop psihologic extrem de important, în condițiile în care alb-violeții n-au simțit gustul victoriei externe în 2013.

La ora jocului de la Brazi, se vor fi împlinit exact 80 de zile de la ultimul succes în deplasare din campionat al celor de la BC Timișoara. La 18 decembrie, baschetbaliștii pregătiți de Srdjan Jovanovic se impuneau cu 79-68 la Giurgiu, după un meci cu emoții. „Leii din Banat” au rămas, așadar, fără victorie externă în 2013, capotând, pe rând, la București, Cluj, Pitești și Sibiu, ultimele două jocuri scoțând în evidență o echipă blocată psihic și bazată pe forma de moment a doi, maximum trei oameni.

De la ultima deplasare, s-au schimbat însă datele problemei în lotul timișorenilor. A plecat muntenegreanul Ivan Jelenic, care n-a rupt gura târgului în cele câteva luni petrecute pe Bega, în locul său sosind un conducător de joc american, Devan Downey, care a ridicat sala Olimpia în picioare duminică, la meciul cu SCMU Craiova. Partida de mâine seară, de la Brazi, va arăta dacă evoluția lui de la debut n-a fost un simplu foc de paie, așa cum a fost cu mai toți nou-veniții din acest sezon de la BC Timișoara.

Pentru alb-violeți, meciul de la Brazi va avea o conotație specială, CSU Ploiești fiind echipa care i-a învins în singurele două finale de campionat în care au acces, în 2009 și 2012, de fiecare dată în minimum de jocuri. BC Timișoara și-a luat o revanșă parțială pe 7 ianuarie, atunci când Jovanovic & co. și-au învins rivalii cu 103-91, după un joc decis în prelungiri. Să spunem, totuși, că prahovenii par să fi revenit pe linia de plutire, înregistrând numai victorii în ultimele cinci partide.

Meciul dintre CSU Ploiești și BC Timișoara se va desfășura vineri, cu începere de la ora 19.15, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 2.