Ripensia întâlnește UTA, în faza a V-a Cupei României

Cupa României merge mai departe cu faza a V-a, ale cărei meciuri au fost stabilite astăzi, la Federația Română de Fotbal. Singura reprezentantă a Timișoarei din acest act, Ripensia, va primi miercurea viitoare vizita UTA-ei. Să mai precizăm că acesta e ultimul tur dinaintea intrării în scenă a prim-divizionarelor. Cele 14 meciuri ale turului V […]
Cupa României: Ripensia, calificată din oficiu în faza a V-a

Federația Română de Fotbal a afișat astăzi, pe site-ul oficial, programul fazei a IV-a a Cupei României. A fost o tragere cu noroc pentru singura reprezentantă a Timișoarei din această etapă, Ripensia, care va accede direct în turul următor, în condițiile în care formația din Turnu Severin, pe care ar fi trebuit să o întâlnească […]
Debut în forță pentru Ripensia în „Județ”: 5-0 în fața concitadinei Tricoul 1 Iunie

Ripensia Timișoara a pășit cu dreptul în cel de-al cincilea eșalon, reușind să treacă de Tricoul 1 Iunie, cu 5-0, în derby-ul timișorean programat chiar în prima rundă. Meciul a fost la discreția gazdelor, asta deși trupa din Plopi s-a apărat bine, reușind să-i țină pe galben-roșii în șah în prima jumătate de oră. Timișoara […]
Ripensia a intrat în vacanță, după 2-1 cu o divizionară C

Ripensia Timișoara a pus sâmbătă punct primului sezon de la reînființare, cu un amical în compania celor de la FCM Reșița, grupare ce a încheiat pe 4 în Liga a III-a. Echipa de la Pădurea Verde s-a impus cu 2-1, bifând astfel un ultim succes înaintea intrării în vacanță. Ripensia a deschis scorul în minutul […]
Ripensia încheie Campionatul Municipal cu o victorie la „masa verde”

Ripensia Timișoara a încheiat ieri socotelile cu Campionatul Municipal mai ușor decât se aștepta. Trupa din Fabric s-a deplasat la Șag, pentru duelul cu Timișul II din ultima etapă, însă gazdele nu s-au prezentat. Pentru roș-galbeni e al doilea succes la „masa verde”, după cel din urmă cu trei runde, cu Millenium II Giarmata. Ripensia […]
Ca pe maidan: Avicola Buziaș – Ripensia 0-15

Ripensia Timișoara a reușit, marți după-amiază, scorul acestui sezon din „Municipiu”, dispunând, în deplasare, de Avicola Buziaș, cu 15-0. Elevii lui Radu Suciu și Ovidiu Olariu au marcat precum o echipă de handbal, până la finalul primei reprize consemnându-se deja nouă „boabe” în poarta nefericitului Ceped. Arena „Textila” n-a mai văzut un scor asmenea celui […]
Ripensia face scor cu Muraniul și continuă în Cupa României

Ripensia Timișoara a surclasat în această după-amiază formația din Liga a V-a AS Murani, într-un joc din cadrul fazei județene a Cupei României. Galben-roșii s-au impus cu un categoric 9-0, în jocul disputat pe terenul sintetic din complexul „Dan Păltinișanu”. După ce în urmă cu o săptămână a trecut de Auto la loviturile de departajare, […]
Ripensia trece de Auto, după „loteria” penalty-urilor

Ripensia a obținut calificarea în faza următoare a Cupei României, ediția 2013/2014, după ce a trecut la penalty-uri de concitadina Auto, pe terenul sintetic din complexul „Dan Păltinișanu”. La capătul celor 120 de minute de joc efectiv, niciuna dintre combatante nu reușise să scuture plasa. Duel echilibrat pe „sinteticul” din vecinătatea stadionului „Dan Păltinișanu”. Liderul […]
Ripensia și-a învins vecinii la Recaș

Colegele de stadion Ripensia și Electrica s-au duelat marți într-un joc amical disputat pe stadionul din Recaș. Galben-roșii nu au avut probleme, în fața unei formații pe care o cunosc foarte bine, din Seria I a Campionatului Municipal. Ripensiștii au luat contact cu gazonul, după ce ultimele teste le-au disputat pe terenul sintetic din complexul […]
ACS Poli a trecut la limită de Ripensia

ACS Poli și Ripensia s-au reîntâlnit astăzi după mai bine de o lună, tot într-un joc amical. După înfrângerea cu 1-3 de pe „Electrica”, din 3 octombrie, „Ripi” a încercat să-și ia revanșa în fief-ul alb-negrilor, însă a cedat din nou, ce-i drept, la limită, scor 1-0. La începutul lunii octombrie, ACS Poli întâlnea în […]