ripi4
Ripensia Timișoara a încheiat ieri socotelile cu Campionatul Municipal mai ușor decât se aștepta. Trupa din Fabric s-a deplasat la Șag, pentru duelul cu Timișul II din ultima etapă, însă gazdele nu s-au prezentat. Pentru roș-galbeni e al doilea succes la „masa verde”, după cel din urmă cu trei runde, cu Millenium II Giarmata.

Ripensia Timișoara încheie neînvinsă primul campionat de la reînființarea echipei. Formația pregătită de Radu Suciu și Ovidiu Olariu n-a mai fost nevoită să se dezechipeze pentru jocul din ultima etapă, de la Timișul II Șag, gazdele neprezentându-se la stadion. Roș-galbenii trag astfel linie după un parcurs aproape perfect, în care au pierdut puncte doar în tur, la Giarmata, când s-a înregistrat 1-1.

Ripensia a promovat în Campionatul Județean înregistrând așadar 21 de victorii din 22 posibile, terminând sezonul cu un golaveraj zdrobitor, 143-9. Formația din Fabric a punctat în fiecare joc cel puțin o dată, remarcându-se și prin veritabile scoruri de maidan: 15-0 și 14-0 cu Avicola Buziaș, 12-0 cu CSS Bega sau 11-0 cu Timișul Șag. Trebuie spus că „Ripi” părea să aibă o contracandidată pe măsură la primul loc, prin Millenium II Giarmata, formație ce în prima parte a campionatului a evoluat cu o bună parte a lotului din Liga a III-a, dar pe parcurs a renunțat la ideea promovării.

Ripensia Timișoara va încheia sezonul cu un amical pe arena „Electrica”, în fața divizionarei C, FCM Reșița, meci programat pentru sâmbătă, de la ora 12.

Leave a Reply