Timișoreanca Iolanda Balaș, prima în Pantheonul Gloriei


Săptămâna trecută, la Barcelona, s-a serbat centenarul Federației Internaționale de Atletism (IAAF), prilej cu care s-a inaugurat un Hall of Fame, denumit Pantheonul Gloriei, în care au fost incluse 24 de personalități care au marcat istoria acestui sport. Primul nume din această galerie de legende e cel al timișorencei Iolanda Balaș, una dintre sportivele care și-au pus iremediabil amprenta pe evoluția săriturii în înălțime.

Timișoreanca Iolanda Balaș a scris istorie la săritura în înălțime. Dublă campioană olimpică, în 1960 și 1964, deținătoare a 14 recorduri mondiale, dublă campioană europeană, dublă campioană mondială universitară și dublă campioană balcanică. Acestea sunt doar cele mai importante distincții ale atletei ce a dominat această probă a atletismului vreme de aproape un deceniu.

Povestea primei doamne a atletismului mondial poate fi citită AICI.

Iată și componența completă a Pantheonului Gloriei:

Iolanda Balaş-Soter (România, înălţime), Fanny Blainkers- Koen (Olanda, 100, 200, 80 m garduri, înălţime, pentatlon), Serghei Bubka (Ucraina, prăjină), Sebastian Coe (Marea Britanie, 800, 1.500 m), Betty Cuthbert (Australia, 100, 200, 400 m), Mildred “Babe” Didriksen (SUA, 80 m garduri, suliţă, înălţime), Emil Zatopek(Cehoslovacia, 5.000, 10.000 m, maraton), Jackie Joyner-Kersee (SUA, heptatlon, lungime), Alberto Juantorena (Cuba, 400, 800 m), Wang Junxia (China, 3.000, 5.000, 10.000 m), Kip Keino (Kenya, 1.500, 5.000, 3.000 m obstacole), Stefka Kostadinova (Bulgaria, înălţime), Carl Lewis (SUA, 100, 200 m, lungime), Michael Johnson (SUA, 200, 400 m), Edwin Moses (SUA, 400 m garduri), Paavo Nurmi (Finlanda, 1.500, 5.000, 10.000 m), Dan O’Brien (SUA, decatlon), Al Oerter (SUA, disc), Jesse Owens (SUA, 100, 200 m, lungime), Peter Snell (Noua Zeelandă, 800, 1.500 m), Irena Szewinska (Polonia, 100, 200, 400 m), Abebe Bikila (Etiopia, maraton), Adhemar Da Silva (Brazilia, triplusalt), Vladimir Golubniki (Ucraina, 20 km marş).

Timișoara olimpică: Doamna atletismului românesc vine din Iosefin

Poate cel mai mare nume pe care Timișoara l-a dat olimpismului e Iolanda Balaș. Dublă campioană olimpică la săritura în înălțime, deținătoare a nenumărate recorduri mondiale, venerabila doamnă a atletismului românesc recunoaște, de fiecare dată când are ocazia, că datorează totul Timișoarei.

Iolanda Balaș a văzut lumina zilei la Timișoara, pe 12 decembrie 1936. A copilărit în Iosefin, într-o familie de etnici maghiari, dezbinată de război. Tatăl ei, Frigyes, a luptat în armata maghiară, însă a fost luat prizonier de către sovietici. O parte a familiei a reușit să se stabilească ulterior în Ungaria, unde fusese relocat și Fridgyes, însă micuța Iolanda și mama ei, Etel, au rămas în Timișoara.

Primele contacte cu sportul le-a avut în cartier. A fost elevă a școlii de fete „Notre Dame”, actualui Colegiu Bănățean, unde, sub supravegherea măicuțelor, a deprins tainele educației fizice în sala de sport a liceului, care e funcțională și astăzi. Mai târziu, l-a cunoscut pe celebrul săritor în înălțime Ioan Soter, care obținuse locul 6 la Jocurile Olimpice de la Helsinki, și care a dus-o pe Iolanda la atletism. Alături de antrenorul și, mai târziu, soțul ei, și-a perfecționat constant tehnica săriturii, ajungând să domine această disciplină vreme de un deceniu.

Primul record mondial, la nici 20 de ani

Iolanda Balaș a activat la clubul Electrica Timișoara. Cu toate acestea, politica de centralizare a noului regim a obligat-o să se stabiliească la doar 16 ani la București, unde a concurat pentru CCA. La 14 iulie 1956, cu câteva săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice de la Melbourne, săritoarea din Timișoara a stabilit primul ei record mondial, 1.75m, cu un centimetru mai mult decât britanica Thelma Hopkins, deținătoarea recordului. Din păcate, Iolanda Balaș n-a putut repeta performanța și în Australia, clasându-se doar pe 5 în finala olimpică, cu o săritură de 1.67m.

Motivele eșecului de la Melbourne au fost mai târziu explicate. Antrenorul ei, Ioan Soter, n-a primit acceptul de a se deplasa împreună cu delegația României la Jocurile Olimpice, deoarece avea un frate în Australia și se considera că va încerca, la rândul lui, să rămână acolo. Rămasă fără mentorul ei, timișoreanca nu s-a ridicat la nivelul care a consacrat-o nici la antrenamente și nici la concurs.

Trei ani care au revoluționat săritura în înălțime

Iolanda Balaș a doborât un nou record mondial în octombrie 1957, sărind 1.76m, însă după numai o lună chinezoaica Zheng Fengrong avea să depășească cu un centimetru această ștachetă. La 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine recordmenă mondială, păstrându-și acest statut până în 1971. Timp de trei ani, și-a depășit de 11 ori propriul record, ajungând ca la 16 iulie 1961 să sară 1.91m, o performanță uluitoare pentru vremea respectivă, nicio altă sportivă nereușind să depășească 1.78m. Recordul a stat în picioare timp de zece ani, și după retragerea atletei, fiind depășit de austriaca Ilona Gusenbauer.

Victorie zdrobitoare la Roma

Iolanda Balaș a cucerit primul aur olimpic în 1960, la Roma, atunci când a dominat realmente întregul concurs. Toate participantele au sărit maximum 1.71m, însă timișoreanca a reușit 1.73 chiar de la prima încercare. Deși își asigurase deja prima treaptă a podiumului, a continuat concursul, ajungând să sară 1.85 la ultima încercare. Nu mai puțin de 14 centimetri au despărțit-o pe Iolanda Balaș de ocupanta locului 2, poloneza Jaroslava Jozwiakowska.

Supremație confirmată la Tokio

Timișoreanca Iolanda Balaș avea întreaga lume a atletismului la picioare. Nici în 1964, la Tokio, n-a avut contracandidată. A cucerit medalia de aur cu o săritură de 1.90, după o tentativă nereușită de a-și depăși din nou propriul record mondial, fixând bara la 1.92. Pe poziția secundă s-a clasat australianca Michel Brown, care n-a reușit decât 1.80m, adică cu 10 centimetri mai puțin decât atleta născută pe Bega.

Timișoara i-a rămas în suflet

Anul acesta se împlinesc exact șase decenii de când Iolanda Balaș a părăsit definitiv Timișoara. După retragerea din activitatea competițională, a rămas la București, unde a activat ca arbitru de atletism, iar apoi ca președinte al federației de specialitate, între 1988 și 2005.

Deși nu mai are nicio rudă în orașul de pe Bega, revine aici cu plăcere de câte ori i se ivește ocazia. „Timişoara reprezintă totul pentru mine. Timişoara e oraşul în care m-am născut, am învăţat, am făcut sport. Ţin în continuare foarte mult la acest oraş, chiar dacă, din păcate, acolo nu mai am pe nimeni. Merg la Timişoara ca un străin. Nu mai am unde să trag, aşa că stau la hotel. Să ştiţi că deşi am colindat toată lumea, pentru mine, Timişoara rămâne Timişoara. E cel mai frumos şi cel mai civilizat oraş din România. Ştiu că sunt subiectivă, dar aşa simt. Pe unde mă duc îmi place să spun că sunt din Timişoara. Sunt mândră că sunt din Timişoara”, a declarat Iolanda Balaș, într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, în Evenimentul Zilei.