Colecția de vedete de la Timișoara: Informatica a început pregătirile cu gânduri mari

Timișoara reapare pe harta futsalului românesc, după cinci ani și jumătate de absență. Reactivarea clubului Informatica a adus în orașul de pe Bega patru dintre cei mai importanți jucători ai naționalei României, dar și câțiva stranieri de valoare, alături de care se încearcă obținerea unui trofeu încă din primul sezon de activitate. Timișoara va avea […]

Informatica Timișoara continuă întăririle! Al-Ioani și Jovanovic, noile transferuri

CS Informatica începe să își contureze lotul pentru sezonul viitor, care va consemna revenirea Timișoarei în Liga I de futsal. Și se anunță o revenire în forță, mai ales prin prisma numelor transferate. După achiziționarea trio-ului fostei campioane Autobergamo Deva (Robert Matei – Florin Lupu – Vlad Iancu), noua grupare de pe Bega a semnat […]

Timișoara revine după 5 ani în Liga I de futsal cu ambiții mari

Timișoara va fi reprezentată în sezonul viitor al Ligii I de futsal. Cel puțin, aceasta este dorința celor ce au reactivat clubul Informatica Timișoara, fostă participantă în primul eșalon, ediția 2006/2007. Noul club se va clădi pe structura echipei de minifotbal AS WMT Giroc, campioana din acest an a Timișului, de la care va și […]