Handbaliştii de la SCM Politehnica au câştigat, fără mari emoţii, disputa de astăzi, din sala „Constantin Jude”, în faţa ultimei clasate, CSM Făgăraş, din etapa a 11-a a Ligii Naţionale. Elevii lui Pero Milosevic au condus în permanenţă în faţa nou-promovatei şi s-au impus cu 27-20, aceasta fiind, de altfel, şi diferenţa maximă înregistrată între cele două echipe.
Oaspeţii au intrat mai greu în joc, irosindu-şi cu uşurinţă primele atacuri, fapt ce le-a facilitat drumul alb-violeţilor. Politehnica a condus cu 4-0 până în minutul 9, atunci când Alisie a reuşit primul gol al echipei pregătite de Dumitru Opriş. Tot timişorenii s-au aflat la timonă până la pauză, în ciuda unor momente bune de joc ale formaţiei de la Cetate, spre finalul primei reprize. Sirena care a anunţat finalul primului mitan a găsit-o însă pe Poli la adăpostul unui avans confortabil, de şase lungimi, 15-9.
CSM Făgăraş a fost periculoasă la începutul reprizei secunde, graţie inspiraţiei lui Alexandru Dedu, dar şi a fostei extreme a Politehnicii, Călin Leordean. Cu aportul celor doi, vizitatorii au reuşit să recupereze jumătate din handicap, ajungându-se la 16-13 pentru Poli, în minutul 36. Timişorenii s-au distanţat însă treptat, spre mijlocul reprizei secunde, astfel că în minutul 48 s-a consemnat cea mai mare diferenţă de goluri a meciului 22-15 în favoarea alb-violeţilor.
Un ecart pe care Poli a reuşit să-l păstreze până la ultima sirenă, în ciuda unui final neaşteptat de tensionat, cu multă nervozitate, mai cu seamă pe banca timişoreană, unde Pero Milosevic nu s-a dezis de la obişnuitele ieşiri nervoase la adresa arbitrilor sau a oficialilor partidei. De altfel, nervozitatea muntenegreanului a costat-o pe Poli două minute cu un jucător mai puţin, arbitrii dictând avertisment de bancă timişorenilor.
Principalul marcator al Politehnicii a fost macedoneanul Filip Lazarov, cu 6 goluri, urmat de Filip Marjanovic 4, Vuk Milosevic 4, Marko Lasica 4, Cristian Fenici 3, Robert Furak 2, Marko Simovic 1, Andrei Santeiu 1 şi Denis Neamţu 1. De partea cealaltă, ex-polistul Călin Leordean şi Mircea Alisie au fost principalii marcatori pentru CSM Făgăraş, cu câte 5 goluri, urmaţi de Frăţilă 3, Filip 3, Pasere 2 şi Dedu 2.