ASU Poli s-a impus în fața prietenilor din Serbia: 4-3 cu OFK Kikinda

ASU Poli a obținut victoria și în ultimul amical din această vară, disputat în compania sârbilor de la OFK Kikinda. Alb-violeții s-au impus în partida de pe „Știința”, după un meci cu răsturnări spectaculoase de scor, luându-și astfel revanșa pentru înfrângerea cu 1-2 din Serbia, de la finele lunii mai. ASU Poli și-a prezentat sâmbătă […]
CFR Timișoara și-a prezentat lotul pentru viitorul sezon! Medie de vârstă sub 18 ani pentru „leoparzi”

CFR Timișoara va porni peste o săptămână la drum în cel de-al treilea sezon consecutiv de Liga a IV-a. Lipsa banilor din visterie i-a obligat pe feroviari să-și completeze lotul cu fotbaliști din propria pepinieră, urmând a fi promovați jucători din generațiile 1997, 1998 și chiar 1999! „Marea realizare e că ne-am înscris”, spunea astăzi […]
RCM Timișoara își continuă recitalul și în play-off: 63-10 cu Farul

RCM Timișoara nu a avut nici cea mai mică emoție în a-și adjudeca victoria la meciul de debut din play-off, cu Farul Constanța. Elevii lui Chester Williams s-au impus cu 63-10, la capătul unui joc în care au marcat nu mai puțin de opt eseuri. „Trebuie să ne asumăm statutul de favoriți”, spunea Chester Williams, […]
Cosmin Dumitrache și Andrei Bărbuț, pe podium la etapa finală a Campionatelor Naționale de Juniori 1

În aceast sfârșit de săptămână, la București se desfășoară etapa finală a Campionatelor Naționale de atletism rezervate juniorilor 1, Timișoara fiind din nou foarte bine reprezentată. În primele două reuniuni, desfășurate vineri, atleții din capitala Banatului au urcat de două ori pe podium, prin Cosmin Ilie Dumitrache și Andrei Bărbuț, cu rezultate bune la probele […]
CH Politehnica, 21-21 la Orosháza! Zarko Petkovic și-a respectat statutul de golgheter

CH Politehnica a susținut vineri după-amiază prima partidă de verificare a acestei veri. Alb-violeții s-au deplasat pe terenul prim-divizionarei maghiare Orosházi FKSE, în fața căreia au remizat, 21-21, după ce la pauză scorul era tot egal, 11-11. CH Politehnica a susținut vineri primul joc în noua formulă, pe terenul maghiarilor de la Orosházi FKSE, o […]
ACS Poli așteaptă vizita Mediașului: „Stabilitatea îi face mai puternici”

ACS Poli revine pe teren propriu, pentru partida cu Gaz Metan Mediaș, o formație ce a început cu stângul noul sezon, fiind învinsă de două nou-promovate. Alb-negrii își doresc, în schimb, să continue pe panta ascendentă, deși Valentin Velcea atenționează că trupa ardeleană va avea și în acest sezon un cuvânt greu de spus în […]
Cât mai poate crește RCM Timișoara? „Încă nu suntem la 100% din potențial”

Lupta pentru titlu începe cu adevărat pentru RCM Timișoara. Galben-albaștrii vor disputa sâmbătă primul joc din play-off, pe teren propriu, cu Farul Constanța, un meci în care Chester Williams va alinia tot ce are mai bun la dispoziție. Tehnicianul sud-african e convins că elevii săi mai pot crește, asta deși ultimele etape ale sezonului regulat […]
Un singur pugilist timișorean, în semifinalele Campionatului Național de la Reșița

În aceste zile, Reșița e gazda Campionatului Național de box rezervat seniorilor, întrecere ce a adunat pe malul Bârzavei un total de 87 de pugiliști. Timișoara a fost reprezentată de cinci sportivi la această întrecere, însă doar unul dintre ei a reușit să se califice în gala semifinală, programată astăzi, după prânz. Regal pugilistic la […]
CH Politehnica începe seria amicalelor

Handbaliștii de la CH Politehnica vor disputa vineri primul joc de verificare din presezon. Alb-violeții pregătiți de Constantin Ștefan se vor deplasa în Ungaria, la Oroshaza, unde vor da piept cu prim-divizionara din localitate. După trei săptămâni de pregătiri preponderent fizice pe plan local, handbaliștii de la CH Politehnica intră în febra testelor. Vineri după-amiază, […]
ASU Poli, în fața ultimului amical: OFK Kikinda vizitează Timișoara

ASU Poli își va prezenta echipa cu care va aborda viitorul sezon al Ligii a IV-a în fața sârbilor de la OFK Kikinda. Va fi, practic, meciul-revanșă pentru alb-violeți, care au pierdut pe 26 mai partida susținută pe stadionul echipei din Banatul sârbesc. ASU Poli își va prezenta sâmbătă lotul pentru sezonul următor cu un […]