Universitatea Timișoara a mers ceas în turul Diviziei A2. Voleibaliștii lui Sorin Grădinaru sunt lideri incontestabili în seria vestică, cu maximum de puncte, dar căpitanul Sorin Schiesz spune că era loc de și mai bine. Trăgătorul formației bănățene regretă faptul că echipa a pierdut un set în acest tur de campionat, în jocul de la Dej, care a privat-o de un parcurs 100% perfect.
Universitatea Timișoara a pierdut un singur set în acest sezon, în runda a cincea, în disputa de pe terenul celor de la LAPI Dej. Căpitanul liderului din Divizia A2 Vest, Sorin Schiesz, mărturisește că acesta e cel mai mare regret al său, într-un tur de campionat în care, practic, echipa timișoreană nu a avut adversar. „Ne cam pare rău pentru acel set pierdut, care a venit pe un joc mai slab al nostru. Băieții de la Dej s-au mișcat mai bine și ne-au luat setul”, a declarat Schiesz.
Universitatea a surprins în această toamnă prin maniera în care și-au adjudecat cele opt partide din prima jumătate a campionatului. Sorin Schiesz spune că l-a uimit modul în care s-au prezentat principalele contracandidate în meciurile directe, LPS Bihorul Oradea și Pro Volei Arad, ambele învinse în trei seturi pe Bega.
„M-a mirat maniera în care am învins Oradea, dar chiar și Aradul, în care am câștigat primul set la 5. Cu Clujul a fost un meci de relaxare, ca de ultima etapă. Ne-am mișcat destul de bine, dar e loc de mai mult. Finalurile de set și de meci trebuie să le tratăm mai serios, pentru că îi băgăm în meci pe adversari, iar acest lucru ne-ar putea costa. Poate nu acum, dar dacă e să jucăm cu o echipă mai serioasă, riscăm să pierdem seturi”, a mai spus Schiesz.
Din vară, la Universitatea există un echilibru între nucleul vechi, pe care echipa de bazează de câțiva ani buni, și o serie de tineri de perspectivă promovați de la CSS Bega, de unde îi putem nominaliza pe Robert Vîrlan, Florin Ene ori Lucian Bădiceanu, toți trei cu evoluții constant bune în această toamnă. „N-au de ce să nu se integreze. Le-am și spus că îi primim cu brațele deschise, ei au nevoie de cât mai multe meciuri jucate, pentru a se afirma. De aici nu pot merge decât în sus”, a explicat Schiesz.
În ciuda jocului foarte bun etalat în această primă jumătate de campionat, Sorin Schiesz nu consideră că echipa ar fi făcut față în primul eșalon, bazându-se doar pe formula actuală. „Nu cred că am fi avut nicio șansă în formula aceasta în prima ligă. Se pare că ne îndreptăm din nou spre un baraj de promovare, dar momentan nu știm nimic despre ce va urma apoi. E devreme să discutăm despre ce va fi la primăvară, vom vedea pe parcurs”, e de părere Schiesz.
Universitatea Timișoara va sta sâmbăta viitoare, în ultima etapă a turului, însă în decembrie va mai disputa și primele două runde din retur, în deplasare la Banatul Caransebeș și apoi acasă, cu CSM Câmpia Turzii.