ASU Politehnica a obținut o victorie cu mari emoții ieri, la Deva, deși la un moment dat cele trei puncte păreau să fie asigurate. Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, e îngrijorat de faptul că elevii săi continuă să comită aceleași greșeli meci de meci și să facă pasul înapoi odată cu acumularea unui avantaj de două goluri.
„Sunt foarte mulțumit de jocul echipei, până la 2-0. Se pare însă că nu putem depăși această meteahnă generală din fotbalul românesc. Ne-am automulțumit, am făcut pasul înapoi, inexplicabil, deși la pauză chiar asta am discutat, că trebuie să jucăm la fel. Nu am reușit să face, acest lucru, le-am permis celor de la Deva să atace și chiar au făcut-o în valuri la un moment dat. Ne-am precipitat și ne-au egalat. Dar până la urmă e bine că am avut reacție, iar în minutele de final am reușit să aducem mingea în fața porții și să înscriem. Poate e nemeritată această victorie, după aspectul reprizei a doua, dar norocul ține cu cei puternici”, a declarat Brîndescu, la finalul meciului de la Deva.
Tehnicianul alb-violeților spune că gazdele au avut un joc consistent, dar care a fost și consecința pasului înapoi făcut de echipa sa în partea secundă.
„Jocul Devei a fost foarte bun astăzi. Nu am văzut decât într-un joc de pregătire echipa, în vară, dar de această dată au practicat un joc consistent. Ține și de adversar, pentru că și noi le-am permis în repriza a doua să joace. În prima parte, nu ne-au creat probleme, dar repriza secundă a fost în totalitate a lor”, a mai spus Brîndescu.
Victoria de la Deva a venit chiar în săptămâna în care Universitatea Politehnica din Timișoara sărbătorește 95 de ani de existență. „Nu ne-am gândit la această aniversare. Cu siguranță, suntem mândri că avem o instituție atât de puternică în spate și dedicăm victoria aniversării Universității Politehnica”, a mai spus Brîndescu.
ASU Politehnica va disputa următoarea partidă sâmbăta viitoare (21 noiembrie), de la ora 14, pe teren propriu, cu CSU II Craiova.

Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.