Sorin Brîndescu, după 3-0 la Hunedoara: „Am fost superiori adversarului”

ASU Politehnica a reușit o victorie clară ieri, pe „Michael Klein”, 3-0 cu FC Hunedoara. Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, s-a arătat mulțumit de prestația elevilor săi, care au reușit, în opinia sa, poate cel mai bun joc din acest campionat.

Tehnicianul polist mărturisește că nu anticipa o asemenea diferență de scor. „Nu m-am așteptat la un asemenea scor, știam că Hunedoara este o echipă foarte bună. Dar ne-am dorit foarte mult victoria, am pregătit foarte bine acest meci, cum le pregătim de fapt pe toate. Cred că am jucat mai bine decât adversarul nostru, am jucat cu maturitate, am respectat sarcinile și am fost superiori adversarului. Am avut momente bune de joc, dar am avut și momente în care am fost dezorganizați. Per total, probabil că a fost cel mai bun joc al nostru din acest sezon, creat și de atmosfera din jurul lui, dar și de calitatea terenului de la Hunedoara. Pentru acest lucru, îi felicit, gazonul a arătat bine, față de alte locuri unde mai greu poți să pasezi și să construiești”, a declarat Brîndescu.

Antrenorul alb-violeților vorbește de aspectele care au înclinat balanța în favoarea echipei sale în jocul de ieri, de la Hunedoara. „Am făcut diferența prin acțiunile pe care ni le-am creat la poarta adversă, care au fost numeroase, dar și eficiente. Ne-am mai și creat ocazii bune, pe lângă cele trei goluri. În plus, și prin maturitate prin blocarea adversarilor, am reușit să-i anihilăm pe Bozian și Drăgoescu, despre care știam că sunt periculoși. Nu ne-au surprins adversarii, deși au avut și ei ocazii, tocmai pe viteza lui Drăgoescu, pe care o anticipasem”, a mai spus Brîndescu.

3-0 cu FC Hunedoara, o victorie meritată și savurată din plin, dar care nu va fi sărbătorită prea mult. Sâmbăta viitoare, pe „Știința”, urmează un derby de clasament, cu liderul din acest moment din C4, Național Sebiș. „Nu avem timp să ne bucurăm sau să ne relaxăm. Vine echipa de pe primul loc pe terenul nostru, trebuie să rămânem la fel de concentrați și de bine pregătiți. Va fi de asemenea un meci greu. În plus, pe săptămâna viitoare s-au anunțat ploi, iar terenul nostru are unele probleme atunci când plouă. Rămâne de văzut cum vom putea contracara jocul bun de apărare al Sebișului și în aceste condiții”, a mai afirmat Brîndescu.

About Gabriel Toth

Leave a Reply