ASU Politehnica se va deplasa mâine la Alba Iulia, pentru jocul cu Performnața Ighiu, din etapa a 10-a a campionatului. Liderul din C4 va avea, după toate probabilitățile, o misiune dificilă, mai ales prin prisma absențelor. Dinu Rebenciuc a fost suspendat trei etape după altercația cu Mihuța, la meciul cu Național Sebiș, iar Birău, Vucea și Marin au încasat al patrulea cartonaș galben. În plus, căpitanul Cristi Gălan, deși revenit din luna de miere, e incert pentru jocul de pe „Cetate”.
Antrenorul alb-violeților, Sorin Brîndescu, și-a studiat bine adversarul de mâine și speră să găsească soluțiile adecvate pentru înlocuirea celor absenți.
„Mă aştept la un meci greu, un meci important, pentru că Ighiul e o echipă bună, cu rezultate bune. Am multe informaţii despre ei, cunosc şi modul în care joacă, aşezarea lor din teren. E o echipă bine aşezată, etapa trecută a pierdut la Cisnădie, dintr-un penalti, dar a avut mult mai multe ocazii decât gazdele. Rezultatul nu a fost în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat în teren. Dar vom fi competitivi şi la Alba Iulia, chiar dacă avem multe absenţe. Cu acest gând vom pleca de la Timişoara, să fim competitivi, iar cei care intră să îşi facă treaba cât mai bine. Avem soluţii, am găsit de fiecare dată, în orice situaţie. Sper ca şi de această dată să fie eficiente”, ne-a declarat Brîndescu.
„Mă așteptam ca Rebenciuc să ia mai mult de trei etape”
Echipa are de suferit în urma altercației din meciul cu Național Sebiș. Comisia de Disciplină a FRF a decis o suspendare de trei etape a închizătorului Dinu Rebenciuc, plus o amendă de 1.500 de lei. Antrenorul lui ASU Politehnica, Sorin Brîndescu, e de părere că elevul său a scăpat… ieftin!
„Sincer, m-aş fi aşteptat să primească mai multe etape de suspendare. Lovirea adversarului nu îşi are locul pe terenul de fotbal şi trebuie sancţionat acest comportament neadecvat. Merita să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut”, ne-a spus Brîndescu, care a continuat să dezbată problemele de indisciplină ivite la meciul de săptămâna trecută, cu Sebișul: „Au fost doar avertismente verbale… Nu s-au luat măsuri pecuniare împotriva celor implicaţi, dar am purtat o discuţie, în urma căreia sper ca toţi băieţii să conştientizeze că nu au voie să repete acest episod. Pe noi chiar ne-a luat prin surprindere acest incident, pentru că n-am avut probleme de indisciplină. Întotdeauna am apreciat faptul că ne preocupă ceea ce facem noi în teren, nu ce face adversarul sau arbitrul. Am mai avut un astfel de episod acum vreo doi ani, în care a fost implicat Adi Ilie. De atunci n-au mai fost astfel de ieşiri. Sperăm să revenim pe coordonatele normale”.
Căpitanul Cristian Gălan s-a întors din Sri Lanka, locația exotică în care și-a petrecut luna de miere. El a reluat antrenamentele alături de echipă, dar Sorin Brîndescu nu știe dacă se va putea baza pe el la meciul de mâine, de pe „Cetate”. „Gălan a participat la antrenamentul din această dimineaţă, dar nu ştiu dacă va şi evolua mâine la Alba Iulia”, ne-a precizat Brîndescu.
În altă ordine de idei, Sorin Brîndescu se va revedea mâine cu omologul său de pe banca Performanței Ighiu, Adorian Himcinschi. Cei doi au fost colegi în urmă cu două decenii la CFR Timișoara.
„Am fost colegi, va fi cu siguranţă o revedere plăcută. „Him” e un om de sport, un antrenor tânăr, care se preocupă de jocul propriei echipe, aşa cum ar trebui să o facă orice tehnician. Avem nevoie în fotbalul românesc de mult mai mulţi oameni cu comportamentul şi atitudinea lui”, ne-a mai spus Brîndescu.
Partida Performanța Ighiu – ASU Politehnica se va disputa mâine, de la ora 15, pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia.