ASU Politehnica a obținut o victorie extrem de importantă ieri, pe teren propriu, cu Național Sebiș. 3-1, iar gruparea alb-violetă revine pe primul loc în C4. Antrenorul Sorin Brîndescu a scos în evidență aspectele pozitive, dar și cele negative ale jocului de ieri.
„A fost un meci greu, un meci în tensiune, în care am avut și puțină șansă. M-a îngrijorat faptul că am dat poate prea repede primele două goluri și ne-am relaxat apoi, nu am mai fost preocupați de joc. Ne-a costat acest lucru. Dar e bine că am avut reacție la golul încasat și am făcut imediat 3-1. Am avut momente mai puțin inspirate la începutul reprizei a doua, dar poate e și firesc, am întâlnit o echipă bună, nu poți să îți domini adversarul 90 de minute. E normal ca și echipa adversă să îți creeze probleme. Sebișul ne-a pus probleme, dar cred că am fost superiori. Mă bucură faptul că am înscris trei goluri în poarta echipei cu cea mai bună apărare. Asta spune multe despre forța noastră”, a declarat la final Brîndescu.
Tehnicianul alb-violeților a vorbit și despre incidentele de la mijlocul reprizei a doua, în urma cărora Rebenciuc a fost eliminat, iar Birău a văzut al patrulea cartonaș galben din postura de rezervă. Iar săptămâna viitoare, la meciul cu Performanța Ighiu, lista absenților e și mai lungă…
„Le-am spus și în vestiar, vom discuta și luni acest aspect, am reacționat negativ. Nu trebuia să avem vreo reacție, să intrăm în clinciuri cu adversarii. A fost un moment care s-ar putea să ne coste, pentru că avem un meci foarte greu etapa viitoare, în deplasare, cu Ighiu, iar Rebenciuc are cartonaș roșu, Marin, Vucea și Birău au acumulat patru cartonașe galbene, Gălan lipsește, iar Ghinescu are probleme medicale. Sperăm să ne lingem rănile și să putem fi competitivi și la Ighiu”, a mai apus Brîndescu.
ASU Politehnica continuă să aibă un parcurs constant, își menține terenul propriu închis pentru adversari și revine în postura liderului solitar. Suporterii visează deja la promovare, dar Sorin Brîndescu e de părere că, momentan, e prea devreme pentru a discuta despre acest subiect.
„E foarte lung drumul spre promovare, va fi presărat cu multe piedici și obstacole, pe care sperăm să le depășim. Totul depinde numai de noi. Sper să reușesc să-i fac conștienți pe băieți că trebuie să rămână la fel de modești, la fel de harnici și să o luăm pas cu pas. Mai sunt foarte multe puncte puse în joc și cred că e prematur să discutăm despre promovare”, a opinat Sorin Brîndescu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.